Duminică alegem: continuăm dezvoltarea sau ajungem iar să regretăm?

Duminică alegem: continuăm dezvoltarea sau ajungem iar să regretăm?Ziua de 6 decembrie 2020 va fi una pe care o să ne-o amintim câțiva ani buni de acum încolo. În următorii patru ani, vom trece și prin mai bune și mai rele, dar la fiecare eveniment important ne vom aduce aminte de decizia pe care am luat-o pe 6 decembrie 2020, cu privire la viitorul țării noastre, decizie care ne va modela anii ce vor urma în proporție covârșitoare.

E un moment de cotitură, o zi cu o însemnătate aparte și trebuie să o tratăm ca atare. E ultima dată când vom vota pentru următorii aproape patru ani. Ultima dată când putem să ne decidem viitorul următorilor ani. Așa că trebuie să răspundem la o simplă – dar, totodată, crucială – întrebare: continuăm dezvoltarea sau ne întoarcem la trecutul trist al anilor 2017-2019?

Ani de-a rândul am regretat ceea ce s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Am urmărit cu tristețe anii ceau urmat, dar fără să putem da timpul înapoi. N-am putut repara greșeala făcută atunci când PSD a câștigat alegerile parlamentare. Am privit stupefiați cum promisiunile de kilometri de autostradă, de spitale noi, de grădinițe și creșe din programul de guvernare s-au transformat în minciuni. Vedeam cum lupul (Dragnea și ai lui) se lepăda de straiele de mielușel cu care a păcălit alegătorii. Am ieșit în stradă cu sutele de mii, dar tot n-am putut să-i dăm jos. Ne-au bătut și ne-au gazat pe 10 august și n-am putut face altceva decât să-i privim. Pe 6 decembrie a venit timpul să ne privească ei pe noi cum nu mai repetăm aceeași greșeală.

Singurele momente în care am reușit să-i înfrângem în anii ce-au trecut a fost la vot. Pentru că doar votul a contat. La alegerile europarlamentare le-am zdruncinat serios construcția pesediștilor și le-am arătat ce credem despre ei. Exact asta a dus mai târziu la căderea Guvernului PSD, care era doar o marionetă în mâinile păpușarului Dragnea! La prezidențiale am ales să sancționăm incultura ajunsă în poziție de premier al țării și candidat pentru președinție, iar la locale am arătat că PSD nu mai este cel mai important partid al țării. A venit timpul să ne desăvârșim lupta prin votul de pe 6 decembrie.

Votul de duminică trebuie să fie un vot dat pentru dezvoltarea României, pentru dezvoltarea Neamțului. Trebuie să fie un vot pentru stabilitatea țării noastre și pentru alinierea sa la nivelul de trai al țărilor europene de la Vest de noi. Trebuie să aducă cu sine investiții, pentru că doar acestea pot genera prosperitate. Trebuie să fie un vot dat singurului partid care a demonstrat că poate îndeplini toate aceste lucruri. Trebuie să fie un vot dat PNL!

E timpul ca România să aibă parte de ani de stabilitate, în care să poată să-și vadă, liniștită, de progres. Să nu-și mai piardă timpul cu lupte de apărare a justiției, să nu-i mai fie frică de faptul că unii politicieni ar vrea să ne scoată de pe traiectoria europeană. A venit vremea ca România, cea credincioasă, muncitoare și responsabilă să fie lăsată să se dezvolte. O poate face, așa cum a fost de-atâtea ori în istorie, doar condusă de liberali.

Să alegem continuarea dezvoltării pentru a nu ajunge din nou să regretăm. Să alegem Partidul Național Liberal, poziția 6 pe buletinul de vot!

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...