DSP Neamț: Amenda de 60.000 lei dată Spitalului Județean Neamț pentru abateri constatate și cu alte ocazii

În comunicatul de presă transmis luni, 2 octombrie, Direcția de Sănătate Publică Neamț detaliază neregulile constatate la ultimul control derulat mai bine de o lună, până aproape de mijlocul lunii septembrie, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Reținem că se confirmă amenda de 60.000 lei, așa cum v-am informat în exclusivitate pe acest subiect și puteți reciti aici . Se confirmă și faptul că amenda a sancționat aceleași probleme de la spitalul județean.

Ce nu se spune la fel de direct în acest comunicat de presă este ce se va întâmpla dacă după finele anului 2023, care este termenul pentru remedierea tuturor neregulilor, inspectorii DSP Neamț vor constata, iar, aceleași probleme.

Reamintim că managerul spitalului județean, Alexandru Filimon și-ar fi depus demisia, la Consiliul Județean Neamț, săptămâna trecută, chiar în ultima zi de activitate înainte de a pleca în concediu de odihnă. Teoretic, managerul Filimon revine mâine în activitate și ar urma să aibă loc o ședință coordonată și convocată de Prefectul de Neamț, căruia managerul SJU Piatra Neamț i-a cerut ajutor. Filimon a detaliat situația dezastruoasă de la spital și a cerut reprezentantului Guvernului în județ să declare situație de urgență, măcar pentru a debloca Oncologia. Mai mute detalii puteți citi aici .

C.I.

Autor:

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...