Consilierii locali, votați pe liste ca urmare a alegerilor din 5 iunie, primesc astăzi, 9 iunie, la ora 16:00, certificatele doveditoare de atribuire a mandatului de consilier. Înmânarea certificatelor nu presupune și validarea consilierilor care vor decide soarta urbei pentru următorii patru ani, acest lucru urmând să fie făcut în cadrul unei ședințe de constituire a Consiliului Local Piatra Neamț.
Până la ședința de constituire, cei care nu doresc să facă parte din noul consiliu local au timp să-și anunțe retragerea, lăsând loc membrilor propuși și validați de partid pe lista de supleanți. Ca urmare a votului din 5 iunie, ALDE a câștigat trei mandate de consilieri locali: deputatul Cătălin Drăgușanu, Constantin Iacoban și Adrian Grigoraș. După cum a anunțat încă din timpul campaniei electorale, Cătălin Drăgușanu nu și-a schimbat planurile și, dacă nu a fost ales primar al municipiului Piatra Neamț, va rămâne deputat de Neamț, lăsând, astfel, locul în Consiliul Local actualului consilier desemnat să ocupe funcția de viceprimar, Cătălin Misăilă.
„Nu am ce să fac în Consiliul Local, nu am cum să fiu parte la dezastrul administrației Chitic. Consilierii care vor fi în opoziție nu vor avea nici o putere să facă nimic. Se vor regăsi, ca nume și prenume, în toate rapoartele Curții de Conturi sau ANAF, ca oamenii din AGA care au fost în această generație de consilieri, care au contribuit, într-un fel sau altul, la dispariția firmelor Consiliului Local. Moștenirea este dezastruoasă și este clar că nu se va continua în altă manieră decât în cea în care s-a învățat, Dragoș Chitic fiind continuatorul domnului Gheorghe Ștefan”, a declarat Cătălin Drăgușanu.
Acesta a anunțat că astăzi va discuta, din nou, cu Adrian Grigoraș, pentru a vedea dacă a depus în instanță cerea de dizolvare a societății Urbtrans. Totodată, Cătălin Drăgușanu a spus că va face o adresă, de la biroul parlamentar, pentru că a văzut că altfel nu are succes pentru a obține răspunsuri de la actualul primar, în care va include centralizarea tuturor problemelor semnalate de pietreni în cadrul Angajamentului Primarului, document lansat de candidatul ALDE în campania electorală, prin care și-a asumat, pe bază de semnătură, rezolvarea problemelor semnalate de locuitorii din municipiu.
Pentru că nu va rămâne consilier local, Cătălin Drăgușanu a anunțat că se pregătește pentru alegerile din toamnă, fiind singurul parlamentar ALDE din Neamț și considerând că este de datoria sa să încerce să obțină un nou mandat. (Andreea AMARIEI)