Într-o atmosferă solemnă, astăzi, 23 octombrie, în sala de ședințe a Consiliului Local al comunei Dragomirești a avut loc festivitatea de depunere a jurământului noilor consilieri și a primarului Ion Ioniță, pentru noul mandat.Dragomirești. Ședința festivă de depunere a jurământului noilor aleși locali

Ședința a fost condusă de subprefectul Iulian Jugan împreună cu secretarul general al primăriei, Teodor Guțu. După intonarea Imnului de stat al României, subprefectul de Neamț a dat citire ordinului de prefect nr. 506/17 octombrie 2024 în baza căruia a fost convocată ședința și a prezentat modul de desfășurare a acesteia, invitându-i pe decanul de vârstă al noului consiliu și pe doi dintre cei mai tineri pentru a prezida ceremonia.

Secretarul general al primăriei a dat citire deciziei instanței de validare a mandatelor pentru zece dintre noii consilieri, cel de-al unsprezecelea, care este supleant pe locul eliberat de primarul Ion Ioniță urmând să primească validarea în perioada următoare. În noul consiliu al comunei Dragomirești, PNL are 9 aleși locali, PSD și AUR câte unul.Dragomirești. Ședința festivă de depunere a jurământului noilor aleși locali

Noii consilieri locali care au depus astăzi jurământul sunt: Nicolae Burduja, Ioan Dăscălescu, Ingrid -Dalila Mărculescu, Aurel Secară, Luminița Buhuș, Mihai Florea, Vasile Gliga, Cristi -Gabriel Caea (PNL), Ion Busuioc (PSD) și Adrian Ionescu (AUR). Pe locul rămas urmează să fie validat și să depună jurământul, supleantul de la PNL, Neculai Burduja.

“Jur să respect Constituția și legile țării și să fac tot ceea ce stă în puterea și priceperea mea pentru bunăstarea comunei Dragomirești! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a rostit fiecare dintre noii aleși, cu mâna pe Biblie și pe Constituția României.

După ce noul consiliu a fost constituit legal, lucru ce va fi consfințit printr-o decizie a Instituției Prefectului, și primarul Ion Ioniță a rostit jurământul pentru un nou mandat.

“Vreau să mulțumesc tuturor consilierilor locali cu care am colaborat în mandatul care se încheie astăzi, cu care am avut o colaborare bună și foarte bună. Îmi exprim încrederea că și cu dumneavoastră, noii consilieri, voi avea o relație bazată pe încredere, că vom duce mai departe proiectele aflate în implementare și vom aduce și alte investiții în comună. Îi asigur pe toți cetățenii comunei că voi fi la fel de hotărât în aducerea de fonduri europene, fonduri guvernamentale pentru prosperitatea și dezvoltarea comunei și vor avea mereu ușa biroului meu deschisă pentru a le asculta problemele!”, a declarat primarul Ion Ioniță.

Ședința festivă s-a încheiat cu un moment de socializare între noii aleși și cetățenii prezenți la ceremonie.sedinta Dragomiresti 3

Angela Croitoru

Articolul precedent86 de persoane înșelate de un tânăr. Pagubă de 40.000 lei pentru produse virtuale din jocuri online
Articolul următorPiatra-Neamț: Sinteza activității primarului Andrei Carabelea