Dr. Lazăr pune intimitatea pacienţilor între el şi presă

Managerul Spitalului Județean de Urgență Neamț, dr. Ioan Lazăr, a precizat că, de-acum înainte, informațiile publice puse la dispoziția presei, referitoare la cazurile care apar în unitate se vor „rarefia”.

„Nu facem altceva decât să respectăm intimitatea fiecărui pacient și caracterul de confidențialitate care ne este impus prin regulament. Practic, dacă se va dori mediatizarea unui anume caz, pacientul în cauză va trebui să-și dea acordul pentru ca acest lucru să se întâmple. Este dreptul lui să decidă dacă vrea sau dacă refuză ca numele să-i fie făcut public, iar noi nu putem decât să-i respectăm acest drept, laolaltă cu toate celelalte care i se cuvin”, punctează managerul SJU Neamț.

Pe de altă parte, însă, doctorul Lazăr spune că va rămâne la fel de obiectiv în relațiile cu mass-media ca și până acum. Totul, normal, în limita posibilităților.

„Bineînțeles că, în momentul în care vor apărea situații negative, voi vorbi deschis despre ele. Este un lucru perfect normal. În orice unitate sunt și lucruri bune, și lucruri mai puțin bune, iar ele trebuiesc cunoscute și făcute publice. Presa este mijlocul prin care informațiile ajung la cetățeni, iar aceștia din urmă au tot dreptul să știe și ce-i bun, și ce nu e chiar cum ar trebui să fie. Numai că există unele date și informații pe care, din motivele enumerate anterior, nu le putem furniza”.

În altă ordine de idei, dr. Lazăr ne-a mai precizat că, în cel mai scurt timp, va programa o întâlnire pentru revizuirea regulamentului. „Vom forma, în scurt timp, o comisie și vom decide exact ce măsuri vom lua, din acest punct de vedere”, a conchis managerul SJU Neamț. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...