Dr. Juncu îşi amână demisia

Spitalul Judetean Piatra Neamt

Spitalul Județean Neamț rămâne deocamdată cu director medical, după ce în urmă cu aproximativ o lună de zile, acesta și-a exprimat intenția de a demisiona. Întors din concediu, dr. Alexandru Juncu, directorul medical, a precizat că până la acestă oră nu a luat o decizie.

„Este o perioadă mai încărcată. Aștept să vină managerul Spitalului, dr. Lazăr, din concediu. Încă nu am luat o decizie în privința plecării sau rămânerii mele în acest spital”, a precizat, dr. Juncu, directorul medical al SJN. Dr. Alexandru Juncu a fost numit director medical interimar în 2012 și a ocupat postul, cu atribuțiuni depline, după ce a fost admis la concursul pe care l-a susținut în 2013. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...