La dezbaterea publică pe bugetul local al oraşului Târgu-Neamţ (12 februarie) managerul spitalului din urbe, dr. Florin Apostoae, a reiterat faptul că instituţia pe care o conduce are nevoie, în continuare, de sprijinul primăriei şi de implicarea primarului Daniel Harpa:
“Bugetul spitalului propus pentru acest an este de peste 36 de milioane de lei. Cu alte cuvinte, ne apropiem de 80% din bugetul primăriei. Să nu uităm că spitalul este cel mai mare angajator din zonă, cu un număr de 383 de angajaţi, din care aproximativ 45 sunt medici. 11 dintre ei sunt medici rezidenţi, iar dintre aceştia 8 sunt din Târgu-Neamţ. În ultimul an am reuşit să atragem medici de la Iaşi, respectiv doi anestezişti şi un medic ortoped. Am făcut deja demersuri la Ministerul Sănătăţii ca să înfiinţăm în acest an un compartiment de ortopedie la blocul operator. Spitalul ar trebui să funcţioneze cu 540 de angajaţi. Acesta este un număr maxim. Un număr mediu ar fi de 450. Nu ne-am putea permite să avem 450 de angajaţi, chiar dacă primăria ne-a sprijinit permanent în ultimii ani. Tot cu ajutorul primăriei am reuşit să renovăm o mare parte din secţiile spitalului, dar mai sunt multe lucruri de făcut. Împreună cu domnul primar am făcut nenumărate drumuri pe la diferite ministere pentru a obţine finanţare pentru clădirea centrală care are 165 de ani. Tot cu domnul primar am fost şi am depus proiecte europene, de aceea mai spun o dată că, noi, spitalul, fără domnul primar şi fără primărie nu putem accesa niciun fond. Sperăm în continuare în buna colaborare cu primăria, avem nevoie de ajutorul dv. şi mizăm în continuare pe sprijinul dv”.
“Pentru că la spitalul nostru am reuşit să atragem medici din Târgu-Neamţ am asigurat 13 loturi de teren în suprafaţă de 500 mp pentru tinerii căsătoriţi. Pe aceste locuri le vom asigura loc pentru casă şi celor doi medici anestezişti care deja au venit cu soţiile. De asemenea, mai avem peste 100 de cereri pentru locuinţe ANL, dar din păcate până acum nu am reuşit să găsim şi finanţare pentru construirea lor. Am găsit terenul, dar trebuie să găsim finanţare măcar pentru construirea a 40 de apartamente ANL”, a intervenit primarul Daniel Harpa. (C.T. STURZU)