axial accidentIeri, 21 ianuarie, pe Drumul Județean 155 F, la km 14 între Durău și Bicaz, în afara localității Ceahlău, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme.

„Din primele cercetări a reieșit că, un conducător auto, de 36 de ani, din județul Suceava, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din județul Ilfov, care circula din sens opus.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a două pasagere în vârstă de 37, respectiv 42 de ani, din autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Cele două femei au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

A.C.

Foto: arhivă

Articolul precedentCiprian Ioan Cozma a promovat concursul pentru şefia Poliţiei Târgu Neamţ
Articolul următorBeat, a adormit la volan și a intrat într-un transformator electric
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.