Două accidente pe treceri de pietoni în Neamț, în doar două ore

Două femei au ajuns, joi seară, 27 noiembrie, la spital, după ce au fost accidentate pe trecerile de pietoni în două localități din județul Neamț.

Primul incident s-a produs în Roznov, în jurul orei 17:30. Potrivit Poliției, un bărbat în vârstă de 45 de ani, localnic, conducea pe strada Tineretului, din direcția Borlești – Roznov, când ar fi surprins pe trecerea de pietoni o femeie de 73 de ani. Impactul a rănit-o pe aceasta, fiind necesară intervenția unui echipaj de ambulanță care a transportat-o la Spitalul Județean Piatra Neamț pentru investigații medicale. Testările pentru consumul de alcool ale șoferului și ale victimei au indicat rezultate negative.

Al doilea accident a avut loc, la ora 19:30, în Dumbrava Roșie. Un bărbat de 62 de ani, din Piatra Neamț, aflat la volanul unui autoturism care circula spre Roznov, ar fi acroșat o femeie de 50 de ani ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. Și în acest caz, victima a fost transportată la Spitalul Județean pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Testarea alcoolscopică a arătat, de asemenea, valori negative.

În ambele situații, polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...