Sancțiuni ITM de circa 90.000 lei pentru nereguli la transportatorii rutieri

Funcționarii din cadrul ITM Neamț au efectuat verificări la transportatorii rutieri, iar în urma abaterilor descoperite au fost aplicate amenzi de aproximativ 90.000 de lei. Acțiunea a avut loc în perioada 12 – 19 noiembrie și a făcut parte din campania națională privind verificarea modului în care se respectă legislația în domeniul relațiilor de muncă în transportul rutier. Au avut loc 23 de controale, o parte fiind efectuate în trafic, împreună cu inspectori din cadrul ISCTR Neamț.

„La 4 angajatori au fost identificate 4 persoane care prestau muncă nedeclarată, dintre care 3 persoane prestau muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă și o persoană presta activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial. Pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 11 sancțiuni contravenționale din care 10 amenzi în cuantum de 89.500 lei și un avertisment contravențional. Au fost dispuse 41 măsuri de remediere a neconformităților constatate”, anunță ITM Neamț.

Printre neregulile descoperite se numără primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității sau în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, precum și nerespectarea obligației de a păstra înregistrările activității conducătorilor auto sub formă de foi de înregistrare, rapoarte imprimate și/sau date descărcate, în ordine cronologică și separat pentru fiecare conducător auto.

În alte cazuri era încălcată obligația de a descărca și stoca la sediu, cel mai târziu la fiecare 28 de zile, datele din cartelele tahografice ale conducătorilor auto, iar datele din tahografele digitale ale vehiculelor pe care le utilizează, cel mai târziu la fiecare 90 de zile. În unele situații s-a constatat neîndeplinirea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la controalele anterioare. Acțiunea de control a avut drept scop diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă, eliminarea neregulilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii, precum și creșterea gradului de conștientizare în ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

FOTO ITM Neamț

(G. S.)

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...