Bacău. Două persoane au murit în urma unui accident dintre un TIR și un autoturism

Bacău. Două persoane au murit în urma unui accident dintre un TIR și un autoturismDouă persoane și-au pierdut viața într-un grav accident produs joi, 27 noiembrie, în localitatea Coțofănești, după ce un autoturism a fost izbit puternic de un TIR. Forțe ale Detașamentului de Pompieri Onești și ale Secției de Pompieri Adjud au intervenit pentru salvarea victimelor.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bacău, la sosirea echipajelor, salvatorii au găsit trei persoane încarcerate în autoturismul grav avariat, în timp ce alte două reușiseră să se autoevacueze. În total, incidentul s-a soldat cu cinci victime, dintre care două au decedat, un minor de aproximativ 15 ani, găsit cu leziuni incompatibile cu viața, și o femeie de 63 de ani, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Celelalte trei victime au fost găsite conștiente. Un minor în vârstă de aproximativ 15 ani nu a necesitat îngrijiri medicale. Un bărbat de 36 de ani a fost transportat la CPU Onești de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, iar un bărbat de 63 de ani a fost preluat de echipajul SMURD Adjud și dus la CPU Adjud.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate autospeciale de stingere, echipaje cu modul de descarcerare, ambulanțe SMURD din Onești și Adjud, precum și trei ambulanțe SAJ. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii tragicului accident.

Foto: ISU Bacău

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...