Institutul de Psihiatrie „Socola” a primit vineri, 30 octombrie, din partea Ministerului Sănătății acordul privind finanțarea cu suma de 1,5 milioane de lei pentru dotarea unității cu dispozitive și aparatură medicală, se precizează într-un comunicat de presă remis de unitatea medicală. Din bugetul alocat se vor achiziționa pentru Camera de Gardă aparatură medicală specifică sistemului de urgență. Astfel, unitatea va beneficia de dispozitive necesare monitorizării funcțiilor vitale ale pacienților, de paturi tip ATI și monitoare EKG. Pentru îmbunătățirea capacității de intervenției în situații de urgență vor fi achiziționate defibrilatoare pentru Institut și secțiile exterioare. Tot din fila de buget alocată de Ministerul Sănătății va fi achiziționată aparatură nouă pentru Laboratorul de Analize Medicale, astfel că unitatea va beneficia de tehnică la cel mai înalt nivel. Ambulatoriile de Specialitate ale Institutului vor beneficia de aparatură specifică pentru specialitățile: neurologie, oftalmologie, radiologie, stomatologie și medicină internă. Investiții importante vor fi realizate și la Secția de Paliație a Institutului care va beneficia de aparatură specifică.
„În ultimii 5 ani, Institutul de Psihiatrie Socola nu a mai beneficiat de dotare cu aparatură medicală din partea Ministerului Sănătății. Mulțumim conducerii Ministerului Sănătății că a răspuns pozitiv solicitărilor unității. Dotarea Institutului cu aparatură și tehnică medicală la acest nivel va duce la creșterea calității actului medical”, a precizat dr. Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”. (M. TEODOROF)