Dosarul Skoda, varianta modernă s-a prescris  

Dosarul Skoda, varianta modernă s-a prescris  Actualul primar de Iași, Mihai Chirica, și fostul primar, Gheorghe Nechita, au scăpat de acuzele de abuz în serviciu din dosarul denumit generic “Skoda“, după ce judecătorii au constatat că faptele s-au prescris. În același dosar au mai fost trimiși în judecată, fostul director de la Direcția de Investiții, Dumitru Petru Tomorug, șefa de la Juridic – Doina Florescu și Eugen Costică Chișcă – fost șef al Serviciului Administrativ. Și pentru aceștia judecătorii au luat aceeași decizie.

Procurorii au constatat că paguba în dauna Primăriei Iași a fost de 503.482,17 lei, dar cum Unitatea Administrativ Teritorială nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, acuzații nu datorează nimic. Doar câteva sute de lei pentru onorariul avocaților din oficiu. Decizia Judecătoriei Bârlad nu este definitivă.

Faptele au avut loc în 2013, când Chirica în calitate de viceprimar, Nichita în calitate de primar, și șefii celor trei direcții au demarat procedura de achiziţie în baza căreia, pe 16 mai 2013, municipiul Iași a încheiat patru contracte de leasing pentru trei autoturisme marca Skoda Octavia şi unul Skoda Superb. Totuși, la acel moment autoritățile și instituțiile publice nu aveau voie să preia mașini în leasing. Durata contractului a fost de patru ani, iar prin achiziția cu pricina bugetul local a fost prejudiciat de 503.482,17 lei.

„Inculpatul Chirica Mihai, în calitate de viceprimar al municipiului Iaşi, înlocuitor de drept al primarului (autoritate executivă a administrației publice locale şi ordonator principal de credite), în exercitarea atribuţiilor conferite prin lege cu privire la gestionarea fondurilor publice şi a patrimoniului public, cu referire la repartizarea, angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor bugetare, în perioada februarie – mai 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a aprobat mai multe documente prin care se solicita „achiziţionarea a 4 (patru) autoturisme cu un grad de operativitate ridicat şi dotate corespunzător”, aprobând ulterior şi Caietul de sarcini privind furnizarea a 4 (patru) autoturisme prin leasing operaţional, document în conţinutul căruia au fost inserate specificaţii tehnice proprii unui anume producător şi unei anume mărci, respectiv ale mărcii Skoda”, au arătat procurorii.

(G. S)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...