ACTUALIZARE Dosarul președintelui CJ Neamț – trimis la Bacău

***** ACTUALIZARE: Sistemul informatic al Curții de Apel Bacău a stabilit drept dată a judecării cauzei ziua de 28 februarie, în condițiile în care mandatul de arestare preventivă expiră pe 27. Acesta nu este, însă, un impediment pentru instanță, întrucât statutul lui Ionel Arsene s-a modificat, prin trimiterea lui în judecată, și nu poate fi eliberat până nu se soluționează contestația.

***** ȘTIRE INIȚIALĂ:

Dosarul de cameră preliminară, în care Ionel Arsene a contestat menținerea sa în stare de arest preventiv pentru încă 30 de zile, va fi trimis astăzi, 26 februarie, la Curtea de Apel Bacău. Contestația trebuie judecată mâine, ziua în care expiră mandatul inițial de arestare, emis tot la Bacău, pe 29 ianuarie. Decizia Curții de Apel va fi definitivă, așadar ziua de mâine va fi decisivă pentru președintele CJ Neamț.

În cazul (nefericit pentru inculpat) în care magistrații de la Bacău mențin prelungirea arestului, Ionel Arsene va fi trimis la Penitenciarul Bacău pe parcursul acestei săptămâni, întrucât el a fost trimis în judecată și nu mai există niciun motiv să fie ținut în continuare în Arestul Poliției Județene Neamț.

Tot astăzi pleacă la Bacău și dosarul traficanților de etnobotanice (frații Mantu și Gheorghe Bozu, detalii aici), care au primit mandate de arestare la sfârșitul săptămânii trecute și au formulat contestație. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...