Dosar DIICOT în instanţă, patru arestaţi

arestati-1Procurorii DIICOT Neamţ au trimis în judecată reţeaua de proxeneţi care funcţiona „la vedere” în zona străzii Bistriţei din Piatra-Neamţ şi era monitorizată de câteva luni bune, tocmai pentru a nu prinde doar fetele, ci şi persoanele din spate. Iar în spate era cunoscuta Lăcrămioara Lupu, o „colecţionară” de dosare penale pentru furt din buzunare, care mereu a scăpat de închisoare pentru că rămânea gravidă la timp. Din reţea mai făceau parte Vlăduţ Lupu (unul din fiii Lăcrămioarei), Alisa Vitan, Abbas Shams Addin (zis „Turcu”), Gabriel Zmeu si Edera Maria Darandoi. Primii patru au fost arestaţi şi sunt şi acum după gratii.

Procurorii au stabilit că grupul s-a constituit în anul 2015 şi a funcţionat până în noiembrie 2016, când a fost destructurat, având ca „obiect de activitate” exploatarea sexuală a unor tinere, majore și minore, provenite din familii sărace sau din centre de plasament.. Reţeaua era coordonată de Lăcrămioara Lupu, care a reuşit nu doar s-o convingă pe Alisa Vitan să „lucreze” pentru ea, ci să atragă şi alte fete care nu aveau altă posibilitate de a se întreţine. Dar de la „atragere” până la realitatea cruntă, drumul a fost presărat cu presiuni şi ameninţări.

“Minorele erau determinate prin amenințări și violențe fizice să stea pe șoseaua de centură circa 8 -10 ore, indiferent de condițiile meteo, pentru a obține o sumă minimă de bani”, se arată în comunicatul DIICOT de la vremea destructurării reţelei. „În condițiile în care minorele nu realizau sumele stabilite de către inculpata Lupu Lăcrămioara, acestea erau amenințate cu acte de violență, acte ce urmau a fi exercitate de către Lupu Ioan Vlăduț sau Abbas Sahm Addin. În timpul practicării prostituției, minorele erau supravegheate de către membrii grupului, iar tarifele pe care acestea le solicitau clienților erau stabilite de către inculpata Lupu Lăcrămioara. În cazul în care victimele nu reușeau să realizeze un venit minim, erau certate, amenințate cu acte de violență sau agresate fizic de către inculpata Lupu Lăcrămioara și ceilalți membri ai grupării”.

Şi lucrurile nu s-au oprit aici. „Şefa” le cerea fetelor nu doar să încaseze tarifele „corecte” de la clienţi, ci şi să-i buzunărească, să le ia ceasurile sau alte bunuri de valoare, iar în caz că nu reauşeau să-i atragă în locuri convenabile, pentru a fi „percheziţionaţi” de bărbaţii din reţea.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Neamţ, iar instanţa va stabili ce pedeapsă merită fiecare dintre membri, în funcţie de „contribuţia” adusă la bunăstarea comună şi de încălcările Codului Penal pe cap de „făptuitor”.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident în Botești. Doi motocicliști au ajuns la spital

Doi bărbați au fost răniți într-un accident produs duminică,...

Prețul la benzina standard a trecut de 10 lei pe litru. Motorina standard e aproape 11 lei/litru

Prețurile la carburanți continuă să crească și, în condițiile...

Bacău&Neamț Polițiștii, din nou pe DN 15

Polițiștii desfășoară astăzi o nouă acțiune pe DN15, pentru...

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...