Grădina Cazinoului din Vatra Dornei (clădire monument istoric aflată în stadiu de degradare) va găzdui, în perioada 29-31 iulie, Festivalul Dorna Art – festival de artă și cultură urbană, aflat la a doua ediție. Printre cele 16 trupe care vor avea concert la Dorna Art se numără Țapinarii, Funk’e Fetish, Sonic Distillery (vineri, 29 iulie), Natif, Theory of Mind, The Glass Fish (sâmbătă 30 iulie), Broken People și Paper Magik (duminică, 31 iulie). În timpul celor trei zile de festival, tinerii vor avea ocazia să participe la Atelierul de Pictură susținut de David Croitor, la Atelierul de Educație Juridică susținut de Cristi Danileț, la un atelier/spectacol de teatru senzorial labirint și la Atelierul de Creație Reborn Bicycles. Pentru cei pasionați de sport nautic, Dorna Art pregătește un concurs de ștafetă – caiac, în timp ce iubitorii de adrenalină vor avea parte de distracție la coborârile cu tiroliana. Festivalul Dorna Art este organizat de Asociația Redescoperă Vatra Dornei în colaborare cu Asociația Kilometrul 0 și este finanțat de Primăria Municipiului Vatra Dornei și Consiliul Județean Suceava. Detalii suplimentare – AICI. (ZCH NEWS)