Doi tâlhari au intrat în casa unor bătrâni şi le-au luat banii

arestat-12Doi bătrâni din Zăneşti (femeia are 80 de ani, iar soţul ei 84) s-au trezit cu nişte necunoscuţi peste ei, în casă, în seara de 21 decembrie. Indivizii i-au bruscat, i-au lovit şi le-au luat toţi banii pe care i-au găsit: 1.700 de lei. După ce-au plecat intruşii, bătrânii au dat alarma.

„Imediat, la fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție, care au efectuat cercetarea”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Totodată, au fost demarate căutările, iar pe str. Luminii au fost depistate două persoane care, la apariţia organelor de poliţie, nu s-au supus somaţiilor și au fugit. Acestea au fost prinse de polițiști și imobilizate, fiind identificate în persoana a doi tineri, de 19 și 26 de ani, din Zănești. Asupra acestora au fost găsite sume de bani ce nu au putut fi justificate”.

După ce-au stabilit că cei doi tineri sunt autorii tâlhăriei, poliţiştii i-au reţinut pentru 24 de ore, iar în ziua de 22 decembrie, procurorul de caz a promovat propunerea de arestare preventivă Judecătoriei Piatra-Neamţ. Instanţa a emis mandate de arestare, valabile 30 de zile, pe numele celor doi. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Incendiu la Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ilie

Un incendiu a afectat Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ilie din...

Suceava. Accident la Vadu Moldovei – un copil de 5 ani și-a pierdut viața

Un accident de circulație soldat cu decesul unui minor...

123 de noi voluntari „Salvatori din pasiune” s-au alăturat pompierilor nemțeni

Programul „Salvator din pasiune” continuă să atragă în echipa...

„Amendamentul Fritz”, validat de CCR. Ce efecte ar putea avea în Neamț, în cazul primarului din Crăcăoani

Curtea Constituțională a României a declarat constituțional, cu majoritate...

Suceava. Incendiu la Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ilie

Un incendiu a afectat Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ilie din...

123 de noi voluntari „Salvatori din pasiune” s-au alăturat pompierilor nemțeni

Programul „Salvator din pasiune” continuă să atragă în echipa...

Seceta apasă pe Neamț: râurile au debite de doar 24%, dar culturile agricole nu sunt încă grav afectate

Perioada prelungită fără precipitații și temperaturile ridicate se resimt...