Doi “jupâni”, unul în vârstă de 27 de ani și celălalt de 38 de ani, au fost reținuți de polițiști, în ziua de 25 mai, pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, amenințare și tulburarea liniștii și ordinii publice. Vreme de o săptămână, polițiștii au “documentat întreaga loc activitate infracțională”, adică au adunat probe despre comportamentul pe care l-au avut, în repetate rânduri, în localurile publice din oraș. Cele mai mari “realizări” au fost două scandaluri de pomină, pe care le-au provocat, în noaptea de 19 spre 20 mai, când erau beți și au amenințat atât personalul, cât și clienții din cele două baruri.
“Ieri, în baza mandatelor de aducere, cele două persoane au fost conduse la sediul Politiei orașului Roznov, ocazie cu care au fost audiați, după care împotrivă acestora s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore pe baza de ordonanță fiind introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Neamt. Astăzi, polițiștii îi vor prezenta Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. (C.M.)