Doi copii, unul de 3 și celălalt de 13 ani, victime ale accidentelor

Un băiețel de 3 ani a fost rănit într-un accident rutier, petrecut în după-amiaza de 3 septembrie, în Piatra-Neamț și a fost transportat la spital, cu diagnosticul de politraumatism.  Polițiștii au stabilit că un bărbat de 41 de ani, din Girov, care conducea un autoturism pe strada Muncii, a pătruns pe strada Dimitrie Leonida, fără să acorde prioritate unei autoutilitare conduse de un bărbat de 38 de ani, din Piatra Șoimului. În urma impactului, a fost rănit copilul de 3 ani, care se afla în mașina condusă de bărbatul din Girov. Ambii șoferi au fost testați și s-a stabilit că nu consumaseră alcool. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Al doilea accident, mult mai grav, s-a petrecut seara, în comuna Gherăești, unde un băiat de 13 ani a căzut de pe bicicletă, pe un câmp. Echipajul de pe ambulanța care l-a preluat a stabilit că victima a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, cu pierderea conștienței și hemoragie pe ureche (otoragie). În primă fază, copilul a fost transportat la spitalul din Roman, de unde a fost transferat la Iași. Nefiind vorba despre un drum public, accidentul nu este considerat rutier. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...