0:00

Vineri, 17 ianuarie, cei 21 de consilieri locali romașcani au fost invitați la o dezbatere finală pe tema bugetului creionat deja de specialiștii Primăriei Roman. Primarul Laurențiu Leoreanu a fost prezent la întâlnirea ce a durat circa o oră și jumătate, dar în sala de ședințe nu a venit niciun consilier din partea PNL. Prezenți au fost, așadar, reprezentanți ai PDL, PSD și PP-DD, inclusiv viceprimarul Lucian Micu, din partea UNPR. Discuțiile, spun oficialii, au fost unele constructive, în sensul că s-a reușit găsirea de soluții pentru ca toate părțile să fie mulțumite de planul de bătaie pe anul în curs.

Domnul primar a făcut o prezentare pe capitaolul de cheltuieli și de dezvoltare și cele de funcționare. Am primit propuneri din partea tuturor colegilor din Consiliul Local și acestea s-au regăsit în cea mai mare parte în schița de buget. Nu sunt cheltuieli importante, nu au fost aduse modificări importante, dar ce s-a putut realiza, s-a luat în calcul de conducerea Primăriei Roman. Singurul partid care nu a fost reprezentat a fost PNL. Noi am anunțat la ședința de joi despre această întâlnire, iar dacă alți aleși locali m-au sunat și mi-au spus că nu pot ajunge, de la PNL nu am fost anunțați despre nimic”, a declarat Lucian Micu, viceprimar al municipiului Roman.

Președintele PNL Roman, Neculai Stan spune că a vorbit cu consilierii locali liberali și a rămas ca aceștia să se prezinte la ședință: „Eu am discutat cu ei și le-am spus să meargă la ședință. Nu aveam proiecte speciale propuse de PNL. Am stabilit să fie prezenți, să vadă schița proiectului și să vină cu amendamente în cazul în care era necesar. Nu cred că nu au vrut, cred că nu au putut”.

Reprezentanții PSD au solicitat ca programul de acordare a tichetelor sociale să fie schimbat. La fel, consilierii PP-DD au cerut o mai mare aplecare asupra proiectelor destinate culturii.

Reprezentanții PSD au cerut ca programul social de acordare a tichetelor sociale de două ori pe an să fie modificat, astfel încât pensionarii și persoanele cu handicap cu venituri reduse să primească aceste bonuri de 4 ori pe an, iar cuantumul ajutorului să fie de 40 de lei, față de 70 de lei de două ori pe an. Propunerea a primit girul primarului Romanului, astfel încât s-au găsit sume de bani de la alte capitole, fără a bloca vreo activitate, pentru ca propunerea să poată fi dusă la bun final. Consilierii PP-DD au venit cu propuneri pentru domeniul cultural, dar acestea erau prinse deja în buget, a mai precizat viceprimarul Micu. Bugetul Romanului va fi supus dezbaterii publice în ședința ordinară programată pentru 28 ianuarie. (C. MATEI)

Articolul precedentNemţenii, obligaţi să arunce gunoiul în 4 containere diferite
Articolul următorRecord „nosocomial” la Spitalul Județean