De când „strada” a cerut să fie ascultată şi s-a revoltat pentru că tragedia din Clubul Colectiv a fost posibilă, judeţul Neamţ a rămas cu aceleaşi două oraşe pe harta protestelor: Piatra Neamţ şi Târgu-Neamţ. În rest, nicăieri n-a ieşit nimeni. Nici măcar în Roman, municipiul în care a candidat Elena Udrea, în care primarul este liberal și unde, dacă te ghidezi măcar după finanțări, există o puternică societate civilă care acționează cu mult folos când este vorba despre manifestări cu voie de la stăpânire. Dar şi în cele două localităţi în care s-au adunat spontan oamenii, numărul participanţilor a scăzut continuu, lucru vizibil cu ochiul liber, chiar dacă Jandarmeria Neamţ nu s-a ocupat cu estimarea participanţilor, ci doar cu monitorizarea lor, pentru ca nu cumva să se petreacă vreun incident.
În seara de 5 noiembrie, la Târgu-Neamţ s-au strâns câţiva tineri în faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, un de au aprins lumânări pentru victimele incendiului din Capitală. Din grupul de tineri care s-au adunat în Piața „Adormirii Maicii Domnului” au făcut parte elevi de la liceele din oraș, dar și studenți.
În Piatra-Neamţ, după ce-au apărut speculaţii pe seama apariţiei unor persoane cu trecut politic, numărul protestatarilor a scăzut semnificativ faţă de seara precendentă. dar măcar au fost.