pietricica turism

Catana-2ACTUALIZARE: Completul Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul în casație declarat de procurorii DNA Bacău și a hotărât: ”Casează decizia şi încheierea menţionate anterior şi trimite cauza Curţii de Apel Bacău, spre rejudecarea apelului declarat de Catană Ioan împotriva sentinţei penale nr.82/P din data de 20.10.2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.1726/103/2015 doar în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare”.

Tribunalul Neamț l-a condamnat la câte 3 ani de închisoare pe Ioan Catană, pentru fiecare din cele două infracțiuni de luare de mită pentru care a fost cercetat, a contopit apoi pedepsele și i-a adăugat un spor de pedeapsă de un an, astfel că, în final, fostul șef al Arestului Poliției Neamț avea de stat 4 ani după gratii. La Bacău, i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 8 luni cu suspendare, iar acum dosarul trebuie rejudecat numai în privința pedepselor pentru fiecare infracțiune în parte. De asemenea, magistrații de la Bacău trebuie să decidă, din nou, dacă Ioan Catană va fi condamnat cu executare sau cu suspendare.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Procurorii DNA Bacău au apelat la o cale extraordinară de atac și au înaintat recurs în casație în cazul lui Ioan Catană, fostul șef al Arestului Poliției Neamț.

Conform Codului de procedură penală, ”recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

Comisarul șef Ioan Catană a fost trimis în judecată după ce Sorinel Voroneanu a făcut un denunț împotriva lui și a declarat că i-a dat 500 de euro și o carcasă de oaie ca să-l favorizeze în perioada de arest preventiv. Tribunalul Neamț l-a găsit vinovat pe polițistul, care s-a pensionat imediat după izbucnirea scandalului, și l/a condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Magistrații de la Bacău, însă, au dispus o pedeapsă de 2 ani și 8 luni, cu suspendare, sub supraveghere, și 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Piatra Neamţ.

Procurorii DNA se vede că nu sunt de acord cu soluția și au atacat-o prin singura cale extraordinară pe care o au la îndemână. Astăzi, 27 septembrie, magistrații de la Înalta Curte judecă primul termen din acest dosar. (C.M.)