Motive obiective dar și subiective fac ca tot mai puțini oameni să se îndrepte spre învățământ, astfel că discipline importante, de examen, dar nu numai, să fie predate de profesori necalificați. În județul Neamț s-a reușit ca în anul școlar 2023-2024 să se apeleze la relativ puțini necalificați. Dar trendul este unul îngrijorător și ne referim și la disciplinele tehnice din atât de promovatul învățământ profesional care pregătește viitori meseriași.

isj secaraAm solicitat Inspectoratului Școlar Neamț care este situația concretă în județ la acest început de an școlar, dincolo de aprecierea acordată de Ministerul Educației la încadrarea posturilor cu personal calificat. „Cel mai greu de încadrat, anul acesta, a fost la educator-puericultor”, declară prof. Cristinel Secară, inspector școlar responsabil de managementul resurselor umane. „Este o specializare nouă, nu avem decât doi profesori intrați în sistem cu drepturi de titulari ca urmare a unui concurs. Acum încep să se deruleze prin Casa Corpului Didactic niște programe de formare pe educator-puericultor și se va rezolva. Urmează, în acest top, învățătorii și educatorii, fiindcă sunt multe posturi și personal puțin”, a adăugat inspectorul MRU.

Este foarte greu la informatică și TIC, discipline la care veniturile din învățământ nu au cum să atragă specialiști dornici să învețe elevii și nici nu prea sunt speranțe că situația se va îndrepta în următorii ani. „La disciplinele tehnice, la fel, este deficit, mai ales pe Tehnologia Informației și a Comunicațiilor, nu prea avem absolvenți noi care să intre în sistem și ne descurcăm cu aceeași colegi care au făcut tot felul de conversii profesionale. Plus colegii care rămân să predea și până la 70 de ani, cum prevede noua lege a Educației”, afirmă acelașii interlocutor

Discipline de examen sunt, de asemenea, în pericol. „Probleme sunt și la matematică, unde au început să apară și necalificați. Dar sunt necalificați care încă nu au o licență în această specializare sau nu au pregătirea prin DPPD pe profil, care le permite să predea. Se resimt oarece dificultăți și la catedrele de fizică-chimie, deși a început să mai apară câte un proaspăt intrat în sistem. Este insuficient, problema mare fiind în rural, cu acoperirea orelor, dar unde s-au găsit soluții la plata cu ora”, mai precizează oficialul IȘJ Neamț.

În acest context, există și excepții. „Ne mai confruntăm cu o situație, aceea în care avem candidați, nu și posturi. Este cazul catedrelor de română, engleză, unde este o presiune mare din cauză că nu sunt posturi, fiindcă se diminuează clasele – 4 ore la o clasă înseamnă aproape un sfert dintr-o normă și se creează dificultăți în a le asigura titularilor catedră, ei având întâietate”, adaugă inspectorul școlar Cristinel Secară, care apreciază că acoperirea catedrelor cu profesori necalificați este destul de redusă în județul Neamț.

Cristina Iordache

 

Articolul precedentȘofer ucrainean reținut după ce a fost reclamat la 112 că circula haotic
Articolul următorTinerii din sistemul de protecție socială consiliați despre drepturi și obligații
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

  1. Să mori, tu, nenea inspector, că nu știe nimeni să fie educator acolo, în fundul satului și TREBUIE SĂ FIE CINEVA CU STUDII” ÎNALTE” CÂT UN COPIL DE 2 ANI?
    MARȘ, MĂ, CĂ EȘTI RETARDAT DACĂ NE BAGI PE GÂT RAHAT! MÂNCĂ-L TU, CU MUMĂ-TA!

  2. @felix, idiotule, mai ai pareri, parerologule? Tu crezi ca iinvatamantul e ca si cum ai repara o Dacie1300, tem belule?😂

Comentariile sunt închise.