Ionuţ Gugiu, directorul Casei Culturii ”Ion Creangă” din Târgu Neamţ şi-a depus demisia, astăzi, 4 ianuarie, după ce ieri, primarul Daniel Harpa i-a cerut-o expres (detalii aici).

Cristina Cozma Petreanu.Interimatul va fi preluat de Cristina Cozma (Petreanu), referent în cadrul primăriei.

Contactat telefonic, edilul a confirmat: ”Domnul Gugiu şi-a depus azi demisia. Interimatul va fi asigurat de către doamna Cristina Cozma. Probabil instituţia va intra sub o reorganizare sau vom discuta cu cei de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru a şti exact ce modalitate legală există ca funcţia de director a instituţiei să fie scoasă la concurs”.

tg harpa gugiuIonuţ Gugiu, fostul director al instituţiei, a declarat: ”Nu vreau să comentez mai mult. Vreau să mulţumesc angajaţilor din primărie pentru colaborare. Sper să rămân în memoria colectivă cu lucrurile bune pe care le-am făcut la Casa Culturii. Din păcate, aşa a fost conjunctura şi mi-aş fi dorit să plec altfel de aici, nu prin tam-tam. Dar a fost cuvântul meu împotriva cuvântului domnului Mihai Feliu”.

Ionuţ Gugiu a obținut funcția în 27 februarie 2017, prin concurs. Din comisia care i-a analizat capacitățile de manager au făcut parte Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, și Adrian Alui Gheorghe, la vremea aceea directorul Bibliotecii Județene ”G.T. Kirileanu”. (C.T. STURZU)

Articolul precedentTribunalul Neamț și Judecătoria Piatra Neamț au președinți noi
Articolul următorEtapa locală a olimpiadei de socio-umane va fi pe 18 ianuarie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.