0:00

Directori fără frică, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Directorilor de servicii deconcentrate din Neamț nu le este frică că vor fi înlocuiţi din funcții, odată cu schimbările politice majore ce se profilează la nivel național. Chiar dacă USL se rupe sau s-a rupt deja, deși mulți nu știu care este situația cu adevărat la nivel național, fie că au fost numiți sau au dat examen pe post, spun că nu au de ce să le fie frică indiferent de schimbările din Guvern și de rotația miniștrilor sau a forțelor de la putere și din opoziție. Șefii de deconcentrate, mai ales cei proveniți din rândul membrilor sau simpatizanților PNL așteaptă cuminți să vadă ce va fi în zilele următoare.

Fără frică

”De ce să-mi fie frică? Absolut deloc. Eu am dat examen pentru acest post, nu am fost numit și am contract de muncă pe perioadă nedeterminată”, a declarat Vlad Ciurea, director OPC Neamț.

”Eu nu comentez niciodată deciziile politicienilor și nu le comentez nici acum. Eu știu doar că sunt funcționar public și sunt specialist în domeniul meu”, a spus Ioan Popescu șeful ITM Neamț.

”Nu am nicio frică în viață, decât frica de Dumnezeu. Nimeni nu e bătut în cuie, eu am făcut întotdeauna și fac în continuare politica medicului veterinar. Eu sunt director DSV din 2005 și am încercat să fiu cât se poate de serios, am încercat să fiu de folos instituției. În rest cu Dumnezeu înainte”, a precizat Sorin Ulea, director DSV Neamț.

”Nu comentez, nu știu ce să zic. Contractul meu de management este pe 4 ani. Să vedem ce se întâmplă în următoarele zile, nu am niciun sentiment, nici de bine, nici de rău”, a declarat Radu Firăstrău, șeful CJAS Neamț.

”Nu îmi este frică de nimic. Momentan nu s-a schimbat nimic la nivel politic și nici nu am ce să spun. Eu am semnat un contract de management”, a declarat Dumitru Acatrinei, director ARR Neamț.

Criterii politice

În mod tradițional, alianța politică sau partidul care vin la putere și în mod logic își impun Guvernul, aduc, la nivel local, în fruntea serviciilor deconcentrate, proprii membri sau simpatizanți, în funcție de statutul permis prin natura locului de muncă. Așa cum era normal, și la Neamț, unii directori din vechea gardă PDL au fost schimbați cu unii noi, de la partidele aflate la guvernare. Alții au rămas pe posturi cu toate schimbările survenite de-a lungul a aproape doi ani de când guvernează USL, din prea multă competență sau apreciere, sau pur și simplu au reușit să treacă de la un partid la altul pentru a-și păstra posturile de conducere. (I. CĂLIN)

Articolul precedentZilele Radioclubului „Ion Creangă” Târgu-Neamț
Articolul următorPoliticieni fără iluzii

1 COMENTARIU

  1. Baieti imi pare rau dar trebuie sa plecati,primul care trebuie sa plece si sa fie legat este sulea sorin……….doamne fereste facut PNL-ist.Dupa parerea mea toti incapabilii de PNL-isti de la NEAMT impreuna cu capul coruptului URSARESCU sa plece sa nu-i mai vad.
    L a Neamt Pnl este putregai atat timp cat e URSARESCU in frunte

Comentariile sunt închise.