Din seria musafiri neașteptați: cu mașina în ușa casei

Un autoturism a trecut spontan prin gardul unei case de pe strada Ion Creangă, din Târgu Neamț și s-a oprit exact în uşă, după ce-a urcat treptele de la intrare. S-a întâmplat duminică (17 martie) dimineața, la ora 6:30, astfel că proprietarii au avut parte de o neașteptată și matinală trezire. În autoturism erau 4 tineri, care nu au fost răniți. Șoferul, în vârstă de 26 de ani, din Petricani, a fost testat și avea o concentrație de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din seria musafiri neașteptați: cu mașina în ușa casei„În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că tânărul respectiv nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. „În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

Neamț. Trei persoane, printre care o minoră, rănite într-un accident pe DN17B

În seara zilei de duminică, 30 august, s-a produs...

Neamț. Pieton sub influența alcoolului, accidentat de o trotinetă, în comuna Săvinești

Un accident rutier s-a produs pe strada Transformatorului, din...

Percheziții în Regiunea Nord-Est – au fost confiscate 14 milioane de țigări

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

FOTO. Suceava. Ceremonie Militară de reînhumare a boierului Luca Arbore

Numele Hatmanului Luca Arbore este cunoscut atât iubitorilor de...

Calendarul plății pensiilor pentru luna septembrie

Pensionarii nemțeni care au optat pentru plata drepturilor bănești...