pietricica turism

perchezitii 04ACTUALIZARE: DIICOT a publicat, în urmă cu câteva minute, un comunicat oficial referitor la ancheta derulată în Neamţ, Suceava şi Cluj.

Procurorii DIICOT “au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, dintre care 4  pe raza județului Neamț și una pe raza județului Cluj, având ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat specializat  în săvârşirea  infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică”, potrivit comunicatului citat.

“În cauză, există suspiciunea rezonabilă că  în perioada 2015 –2016, un număr de 4 suspecţi s-au constituit într-un grup infracțional organizat în cadrul căruia au acționat în mod coordonat, prin crearea de conturi fictive într-o rețea de socializare pe numele altor persoane – vedete TV postând fotografii reale ale acestora alături de informații personale (reale sau fabricate), care, prin natura lor au cauzat prejudicii morale şi de integritate. În urma introducerii datelor informatice pe rețeaua de socializare, respectiv crearea de conturi fictive pe numele persoanelor publice, membrii grupului infracţional au demarat campanii umanitare nereale cerând sprijin financiar. Astfel, numeroase persoane au accesat respectivul cont și au purtat diverse discuții, unele dintre victime fiind convinse de veridicitatea lucrurilor expuse, transferând pe numele autorilor diverse sume de bani prin servicii bancare de transfer rapid de bani”, se mai precizează în comunicat.

Cercetările au stabilit că, în perioada 01.01.2015 – 02.08.2016, pe numele celor 4 suspecți au fost efectuate, prin intermediul  serviciilor de transfer rapid de bani, 360 de tranzacții de la 273 de persoane vătămate, suma totală transferată fiind 33.853,37 USD și 1.000 lei.

În timpul precheziţiilor au fost găsite şi ridicate 6 telefoane mobile, 6 cartele SIM, un card de memorie, 3 carduri bancare, o unitate de calculator, 15 chitanţe ridicare bani. La sediul DIICOT Suceava vor fi aduse, pentru audiere, 5 persoane. (ZCH NEWS)

*******

ŞTIRE INIŢIALĂ: O anchetă a procurorilor DIICOT Suceava, care vizează un grup infracțional organizat ce a funcționat de anul trecut până acum, este în plină desfășurare. Astăzi, 11 octombrie, s-au făcut descinderi, cu mascați și ofițeri specializați în combaterea criminalității organizate, în Piatra-Neamț.

Sunt vizați mai mulți cetățeni de etnie romă, atât din Suceava, cât și din Neamț (până la această oră, se știe că din Piatra Neamț sunt vizate trei persoane, anume frații Alexandru, Ovidiu și Valentin Lăcătuș), care au creat conturi false de Facebook, pe numele unor persoane publice și au inițiat campanii umanitare, de asemenea, false. Anchetatorii au stabilit că, prin această metodă, inițiatorii ”afacerii” au reușit să strângă peste 33.000 de dolari. Acum, ei vor fi duși la audieri, iar procurorii vor decide pe cine rețin și trimit în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă. Vom reveni cu detalii.