DIICOT: Percheziţii în trei judeţe! Prejudiciu de 500.000 €

diicot 04Procurorii DIICOT Brăila efectuează, la această oră, 32 percheziţii domiciliare în judeţele Brăila, Galaţi şi Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în contrabandă, se precizează într-un comunicat de presă al DIICOT.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2010, pe raza judeţelor Brăila, Galaţi şi Suceava s-a constituit un grup infracţional organizat, având ca principală preocupare infracţională contrabanda cu produse din tutun, care provin din Ucraina şi Republica Moldova. S-a reţinut că membrii grupului au procurat, transportat, depozitat şi distribuit importante cantităţi de ţigări, obţinând importante beneficii materiale, prejudiciul estimat fiind de peste 500.000 euro. La sediul DIICOT Brăila urmează să fie aduse, în vederea audierii un număr de 70 persoane”, se menţionează în comunicatul citat.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din Brăila, Vrancea, Galaţi şi Suceava. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...