DIICOT a efectuat zeci de percheziții pentru evaziune fiscală de proporții

46 de percheziții au avut loc în mai multe locații în cadrul unui dosar penal cu acuze de comitere a infracțiunii de evaziune fiscală unde anchetatorii vorbesc de o pagubă în dauna statului de aproximativ un milion de lei. Descinderile au vizat imobile din județele Bacău, Suceava, Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Alba, Bihor, Covasna, Brașov și Sectoarele 2 și 3 din București.

Se fac cercetări pentru operațiuni fictive cu rambursări ilegale de TVA. În acest caz faptele ar fi avut loc în perioada ianuarie 2017-decembrie 2022, când reprezentanții unor firme din Cluj și alte județe din țară, ar fi solicitat și obținut 21 de rambursări nelegale de tva, în numele a 11 societăți comerciale. Rambursările s-ar fi făcut în baza unor operațiuni comerciale fictive. Cercetările ar fi stabilit că un agent economic din Cluj-Napoca ar fi înregistrat în evidențele contabile, în perioada 2017-2021, achiziții fictive de la 5 societăți comerciale din România, cu scopul diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat. Prejudiciul în acească cauză a fost evaluat la 900.000 de lei.

Sunt și acuzații de evaziune fiscală, fapte ce ar fi avut loc în perioada 2021- aprilie 2022, când o societate din Cluj ar fi înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de la trei societăți comerciale din țară, cu scopul diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat. Deocamdată prejudiciul în dauna visteriei statului nu a fost stabilit.

Anchetatorii au ridicat documente de evidență contabilă ale societăților implicate, telefoane mobile, laptop-uri, unități centrale de calculator și dispozitive de stocare, cu privire la care există indicii că s-ar afla stocate date de interes pentru soluționarea cauzei. Mai multe persoane urmează să ajungă la audieri.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...