Adrian Alui Gheorghe, iată, ai primit un nou premiu al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România. Al câtelea premiu oferit de „filială” este acesta, primit pentru romanul „Urma”? Şi ce mai reprezintă un premiu în cariera ta?
– Da, cred că am primit acest premiu de vreo opt sau nouă ori, după ce am primit şi premiul mare al USR în 2001. Am primit, de-a lungul anilor, din 1993 încoace, premiul „filialei” de câteva ori pentru poezie, apoi pentru proză, pentru publicistică, pentru eseu, pentru îngrijirea unor ediţii, aprecierea juriilor fiind un răspuns la eforturile făcute fără mize materiale într-o societate prea puţin atentă la cultură, la literatură. Din păcate valoarea unui premiu, chiar la acest nivel, este una morală, banii scurgându-se în altă parte. Dar cred că orice carte care ia un premiu e o carte cu destin, de asta sentimentul este unul reconfortant. Un premiu nu sporeşte valoarea unei cărţi, evident, dar atrage atenţia publicului. Un premiu e şi o certitudine în marea incertitudine în care pluteşte, deseori în derivă, autorul.
Ce reprezintă romanul „Urma” pentru autorul ei? Ce crezi că au apreciat criticii din juriu, cronicarii literari care au scris la superlativ despre carte, cititorii?
– E o poveste concisă, limpede, situată în timp şi spaţiu, tensionată, dar şi cu mult umor. Criticii literari dar şi cititorii au apreciat faptul că am reuşit să scriu cu umor, decrispat, neşablonard, despre teribila închisoare pentru politici de la Aiud, la nivelul anilor `60.
După „Urma”, carte apărută în anul 2013, ai apărut recent cu un alt roman, „Laika”. Să înţeleg că ai abandonat poezia, cea care te-a consacrat?
– În general, se zice că poezia nu o abandonezi, ci că te abandonează… E ca dragostea. Nu e cazul în ceea ce mă priveşte, poezia rămâne pentru mine regina literaturii, indiferent în ce alte teritorii rătăcesc, revin la ea cu toţi porii deschişi. Deocamdată mai am nişte poveşti de spus, proza, romanul sunt încercări şi provocări. Dacă ratezi o poezie, poţi să o iei de la capăt, dar dacă ratezi un roman, nu mai e cale de întoarcere. Scrierea unui roman e ca o evoluţie a unui acrobat la înălţime, fără plasă de protecţie. Mulţi au ratat.
Cum ai convinge pe cititorul comod de azi să citească romanele tale, „Urma” şi „Laika”?
– Sunt două cărţi terapeutice. Râzi şi în consecinţă îţi creşte buna dispoziţie. Cu o bună dispoziţie devii mai relaxat şi în consecinţă devii mai inteligent. Dacă eşti inteligent, devii şi liber. Iar dacă eşti un om liber într-o lume ca a noastră, atunci nici o criză nu te mai atinge. Oricine poate să încerce.
A consemnat Nicolae SAVA
