Doi controlori vamali de la Albiţa au dat de necazuri, pentru că au înţeles greşit cum vine treaba cu legea: în loc să vegheze la respectarea acesteia, au încălcat-o.
Conform unui comunicat de presă publicat astăzi, 8 decembrie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petru Tarcea (acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei – 222 acte materiale – şi fals intelectual – 444 acte materiale, ambele în formă continuată) şi a lui Florin Eugen Haida (în contul căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei – 2 acte materiale – şi fals intelectual – 4 acte materiale, ambele în formă continuată.
“În perioada 24 aprilie – 5 noiembrie 2007 inculpaţii Tarcea Petru şi Haida Florin Eugen, în calitate de controlori vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, judeţul Vaslui, au confirmat, în mod nereal, atât electronic, în sistemul NCTS (New Computerised Tranzit System), cât şi scriptic prin aplicarea ştampilei de serviciu şi a semnăturii pe documentul MRN, realizarea unui număr total de 224 operațiuni de tranzit, având ca obiect mărfuri de proveniență extracomunitară (usturoi), prezentând astfel în sistemul informatic faptul nereal părăsirii spațiului vamal comun de către respectivele mărfuri (care, în realitate, au rămas pe teritoriul comunitar), cu consecința directă a exonerării de plata taxelor vamale datorate pentru importul în Uniune al acestor mărfuri. Din totalul de 224 operațiuni, 222 au fost confirmate de către inculpatul Tarcea Petru, iar două de către inculpatul Haida Florin Eugen.
Totodată, în acest scop, cei doi lucrători vamali au efectuat mențiuni nereale în cuprinsul registrelor vamale de export ale Biroului Vamal Albița, atestând faptul că respectivele mărfuri au fost scoase de pe teritoriul României, către Republica Moldova”, se precizează în comunicatul DNA.
Potrivit procurorilor DNA, Tarcea şi Haida au prejudiciat bugetul UE cu 4.028.168 lei, prin diminuarea ilegală a resurselor băneşti ce ar fi trebuit virate. Anchetatorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile deţinute de Petru Tarcea. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză. (ZCH NEWS)