La sfârșitul săptămânii trecute, la Piatra Neamț a avut loc, la inițiativa Asociației Silvice a Forestierilor sucursala Neamț, o întâlnire între reprezentanții Direcției Silvice Neamț, a reprezentanților cabinetelor parlamentare a deputaților Marian Enache și Liviu Bumbu. S-au purtat discuții cu privire la noul Cod Silvic, ce va fi dezbătut în județul Neamț peste două săptămâni. La această întâlnire, consilierii cabinetului parlamentar al deputatului Marian Enache au adus spre știință, depunerea unei petiții cu semnături de la 16 primării, de la Asociația Procesatorilor de Lemn – Valea Muntelui, de la 50 de societăți comerciale ce au obiect de activitate exploatare și prelucrare a lemnului și 1.500 de proprietari de păduri, cetățeni a căror unică sursă de existență este activitatea de exploatare și prelucrare a lemnului, precum și a proprietarilor de păduri privați, petiție ce a fost depusă în luna aprilie la Ministerul Mediului cu privire la Legea nr. 46/2008. În acea petiție, semnatarii solicită ministrului Rovana Plumb, ca la elaborarea formei finale a propunerii de modificare și completare a Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic, să aibă în vedere unele recomandări formulate în spiritul art. 3 alin. d din Legea nr. 52/2003 modificată. Semnatarii consideră că propunerea privind modificarea art. 62 din Codul Silvic va duce la certe dezechilibre care vor avea un impact economic și social deosebit de mare pe arii largi, unde activitatea principală este exploatarea și prelucrarea lemnului și se va favoriza crearea de monopoluri cu capital străin, cu consecința rapidă a creșterii exponențiale a șomajului, ca urmare a imposibilității rămânerii pe piață a firmelor medii și mici cu același obiect de activitate. Semnatarii mai solicită și organizarea unor întâlniri publice cu cei interesați în zonele cu notorietate recunoscută privind exploatarea și prelucrarea lemnului la care să fie invitați toți cei interesați și care să poată formula propriile recomandări cu privire la procesul de amendare a Codului Silvic. Reprezentanții cabinetului parlamentar ai deputatului Marian Enache, prezenți la întâlnirea de la sfârșitul săptămânii, au adus la cunoștință celor prezenți că modificarea articolului 62 va duce la selectarea firmelor străine cu capital străin sau cu capital străin care vor câștiga dreptul la proprietate a parcelelor de pădure în regim silvic, acestea dovedind în ultimii ani că nu agreează să angajeze personal autohton, ci aduc muncitori din țările de origine. În urma acestor realități, deputatul Marian Enache și consilierii săi, au avut mai multe întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri local și cu proprietarii de păduri de pe Valea Muntelui, iar în urma acestor dezbateri s-a trimis această petiție către Ministerul Mediului, în care se regăsesc lista de semnături, dar și observații și propuneri concrete cu privire la intențiile de modificare a Codului Silvic. (C.T. STURZU)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



