Sub coordonarea DNA Suceava, astăzi, 26 noiembrie, au loc 67 de percheziții în București și în județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă la instituții publice și restul la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracţional organizat, presupus săvârşite în perioada 2018-2020. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, se arată într-un comunicat al DNA.
În Neamț, se fac percheziții la sediul RAR, iar la acțiune participă DGA Bacău. Vom reveni cu detalii.
C.M.