politia locala masina

* agentul Ioan Pârţog a depus plângere la parchet împotriva lui Eugen Pancu şi a doi şefi de birouri
* “Nu vrem să creăm o dispută între dumnealui şi conducerea Poliției locale și nu vrem să intrăm în jocul acesta”, a declarat directorul adjunct Silviu Bejenariu

Eugen Pancu, director executiv al Poliţiei locale Piatra Neamţ, Vasile Ţăranu – şef Birou Ordine Publică şi Maria Roşu – şef Birou Siguranţă Rutieră, au fost reclamaţi la Parchetul Piatra Neamţ pentru hărţuire la locul de muncă. Ioan Toader Pârţog, cel care îi acuză pe şefi că au început „o campanie de hărţuire şi intimidare” împotriva lui, „instaurându-i un sentiment de teamă prin tot felul de înscenări”, susţine că, de fapt, intenţia şefilor este de a-l da afară.

„Au încercat în nenumărate rânduri prin comisia de disciplină să încerce fabricarea unor abateri disciplinare în vederea destituirii mele din funcţia publică pe care o deţin”, a scris reclamantul în plângerea adresată Parchetului Piatra Neamţ. „Având în vedere faptul că nu au reuşit în acest mod să mă destituie, pe data de 03.09.2014 prin decizia dir. ex. Pancu Eugen cu nr. 137, după o prealabilă consultare între ei, au luat decizia ca începând cu data de 04.09.2014 să fiu mutat temporar în subordinea dlui. Ţăranu Vasile ştiind faptul că acesta are o vastă experienţă în înscenarea unor fapte penale, lucru dovedit în decursul anilor, cu ajutorul unor agenţi dispuşi să depună mărturii mincinoase, asta cu toate că în adresa din data de 12.05.2014 am adus la cunoştinţa dir. ex. Pancu Eugen de starea conflictuală existentă între mine şi dnul. Ţăranu Vasile”.

Din luna mai încoace Ioan Pârţog poartă o intensă corespondenţă cu şeful Poliţiei locale Piatra Neamţ, dar şi cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – unde a trimis două adrese, în care şi-a exprimat suspiciunile legate de legalitatea concursurilor prin care au fost desemnaţi şefi Maria Roşu şi Vasile Ţăranu. Dacă de la Bucureşti i s-a răspuns că s-au făcut demersuri la Poliţia locală pentru a se stabili dacă Vasile Ţăranu îndeplinea condiţiile pentru a participa la concurs, de la Piatra Neamţ i s-a răspuns, sec, că s-a trezit cam târziu. Printr-o adresă semnată de Eugen Pancu, Ioan Pârţog a fost informat că avea posibilitatea să conteste concursul anul trecut: „Conform normelor legale speciale, existente în materia procedurilor specifice ocupării unei funcţii publice (de conducere sau de execuţie), contestarea unui concurs poate fi făcută în termene şi condiţii expres prevăzute. În afara acestor termene, orice sesizare sau reclamaţie este lovită de tardivitate urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, nemaiexistând cale procedurală pentru contestare, aşa cum este cazul şi în speţa invocată de dv. unde, de la numirea pe funcţie a dlui. Ţăranu Vasile, în luna iunie a anului 2013, a expirat, în mod evident, termenul în interiorul căruia poate fi formulată contestaţia. Precizăm că organizarea şi desfăşurarea respectivului concurs s-a efectuat cu participarea reprezentantului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, comportând astfel, în mod implicit, girul de legalitate din partea acestei instituţii, cu atribuţii legale exprese de îndrumare şi control în domeniul reglementării şi ocupării funcţiei publice”.

politie locala semn 01

Din maşina „defectă”, la patrulare pe jos

Ioan Pârţog nu s-a interesat doar de modul în care Maria Roşu şi Vasile Ţăranu au ajuns pe funcţii de conducere, ci şi de măsurile luate în interiorul instituţiei cu privire la controlul activităţii agenţilor din teren, dar – mai ales – de starea tehnică a maşinilor de serviciu. De la un „exces de zel” legat de „un zgomot suspect” pe care l-ar fi sesizat la autoturismul cu care se afla în patrulare, i s-a tras cercetarea disciplinară aflată acum în curs. În ziua de 8 mai 2014, poliţistul, care-şi anunţase şefii că suspectează o problemă la mecanismul de direcţie, a dus maşina la un service, să demonstreze că a avut dreptate. Şi a obţinut o notă de constatare, semnată de un inginer, care a stabilit că „auto NT-08-DGU are joc pivot dreapta, bieletă antidezbatere (suport motor spate)”. Pe motiv că a plecat de capul lui din zona de patrulare şi că nu intra în atribuţiile lui de serviciu să ducă maşina la service, Maria Roşu i-a făcut raport şi Ioan Pârţog va fi „judecat” de o comisie de disciplină, care va stabili dacă trebuie sancţionat.

„Prin comportamentul şi atitudinea lui, m-a obligat să iau măsuri”, ne-a declarat Maria Roşu. „Aici sunt nişte reguli şi o cale ierarhică, pe care trebuie să le respectăm, nu face fiecare ce vrea. Dacă maşina avea vreo defecţiune, trebuia lăsată la bază. Nimeni nu trimite agenţii în teren cu un autoturism care are probleme. Dar dl. Pârţog s-a încăpăţânat şi a plecat din post, să verifice el maşina. Este singurul poliţist care instigă, are ceva cu toată lumea şi i se pare că, de fapt, ceilalţi au ceva cu el. Deocamdată n-a fost sancţionat, comisia de disciplină va analiza situaţia şi există posibilitatea să-i dea dreptate. El n-a aşteptat să vadă cum se va termina şi mi-a transmis că se duce pe la ziare şi pe la parchet, să facă reclamaţii”.

Silviu Bejenariu, directorul adjuct al Poliţiei locale Piatra Neamţ, aflat la „comandă” în perioada în care Eugen Pancu este în concediu, pare genul de om care şi-ar dori ca vieţuitoarele de pe întreaga planetă să trăiască în armonie. Nu că ar fi ceva greşit într-un astfel de ideal dar, în condiţiile în care s-a ajuns la reclamaţii penale, este puţin probabil ca lucrurile să se îndrepte de la sine.

“Eu sunt de 3 luni aici, ştiu că dl. Pârţog este în curs de cercetare disciplinară, dar cât timp comisia nu s-a pronunţat, consider că orice declaraţie s-ar face din partea conducerii, ar pune presiune pe comisie şi nu trebuie să se întâmple treaba aceasta”, ne-a declarat Silviu Bejenariu. “E adevărat, momentul a coincis cu mutarea poliţistului de la Biroul de Siguranţă Rutieră la Biroul de Ordine Publică, însă nu este singurul mutat. Am mai mutat pe cineva, pentru a reuşi să facem o patrulă în plus, având în vedere infracţiunile stradale. Acum, dumnealui susţine că are nişte probleme medicale care nu-i  permit să patruleze pe jos şi să stea mult în picioare, dar şi la Siguranţă Rutieră poţi sta în picioare ore în şir dacă, de exemplu, se asfaltează o stradă şi trebuie să stai în zonă. Mă rog, dacă va veni cu acte medicale din care să rezulte că are o boală care nu-i permite să facă un anumit tip de efort, cu siguranţă că domnul director va proceda în consecinţă. Tot ce pot să spun este că nu vrem să creăm o dispută între dumnealui şi conducerea Poliției locale și nu vrem să intrăm în jocul acesta”.

Ioan Pârţog, însă, nu se teme de „război” şi studiază intens legile, ordonanţele şi Noul Cod penal, pentru a invoca fiecare articol şi fiecare alineat, corect, în litera şi spiritul lor, în toate adresele şi plângerile pe care le-a întocmit din luna mai încoace. În memoriul pe care l-a înaintat comisiei de disciplină are un fragment relevant pentru convingerile sale: „Consider că am procedat corect, conform legii, prin faptul că am prezentat interes pentru un bun aparţinând instituţiei, respectând legile în vigoare şi am acţionat pentru a nu periciclita siguranţa traficului rutier, lucru transformat de dna. Roşu Maria într-o abatere disciplinară prin sesizarea făcută vădit în mod răutăcios şi la cererea dlui. Ţăranu Vasile pe considerentul că subalternul nu poate depune sesizări faţă de un şef direct sau indirect fără să fie pedepsit şi instaurând prin aceasta o stare de frică în rândul angajaţilor Poliţiei locale Piatra Neamţ”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentVin și se duc. Conselierii.
Articolul următorProcedura privind recalcularea plăților anticipate cu titlul de impozit