Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 13 mai, cadrul legal pentru aplicarea măsurilor în timpul stării de alertă. Parlamentarii au dezbătut şi au aprobat mai multe modificări ale proiectului propus de cabinetul Ludovic Orban. Cele mai importante dintre acestea sunt următoarele:
- dacă starea de alertă se instituie în cel puţin jumătate de ţară, este nevoie de încuviinţarea Parlamentului în termen de 5 zile;
- amenzile nu pot depăşi 15.000 de lei pentru firme și 500 lei pentru persoane fizice;
- centrele comerciale cu suprafață de 15.000 metri pătrați și terasele pot funcționa, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Întrucât trebuie parcurşi mai mulţi paşi legali (eventuale contestaţii, promulgare, publicare în „Monitorul Oficial”), legea ar putea intra în vigoare abia pe 18 mai, apărând astfel un interval de 3 zile fără restricții. PNL, prin deputatul Florin Roman, a depus în comisia juridică un amendament, pentru ca legea să intre în vigoare odată cu publicarea în „Monitorul Oficial” și nu după 3 zile de la promulgare, așa cum prevede Constituția. Amendamentul, deşi neconstituţional, a fost susţinut şi de PRO România și Minorități. În plenul Camerei însă, la propunerea PSD, amendamentul neconstituțional a fost respins. Guvernul este astfel nevoit să găsească o soluţie pentru a „controla pandemia”, potrivit unei expresii deja consacrate, şi în week-end-ul 15-16-17 mai. (M. CONSTANTINESCU)