Liberalismul și asistența socială, asociate, au stârnit controverse în ultimele zile. Mai exact, declarația prim ministrului Florin Cîțu prin care a subliniat faptul că vrea ca prin investiții să oprească cercul vicios al sărăciei. A fi liberal nu înseamnă că ne ”degrevăm” de responsabilitatea de a avea grijă de persoanele vulnerabile. Așa cum am tot spus, o voi repeta: statul trebuie să aibă grijă de persoanele vulnerabile, de victimele violenței sexuale.
În acest sens, Guvernul condus de prim ministrul Florin Cîțu a adoptat Hotărârea privind Strategia națională pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale ”SINERGIE” 2021 – 2030 și a Planului de acțiuni pentru implementarea strategiei.
O altă măsură recentă a fost anunțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA): a fost virată suma de 14.464.518,42 lei, în vederea decontării facturilor pentru 15 unități administrativ-teritoriale, care derulează proiecte de construcție de locuințe sociale și de necesitate, conform Legii 114/1996, actualizată în 2021.
Totodată, prim ministrul Florin Cîțu, când era ministru de Finanțe, a asigurat finanțarea de la bugetul de stat prin sume defalcate din TVA a 60% din necesarul de finanțat al serviciilor sociale din subordinea Consiliilor Județene.
Și nu în ultimul rând, colega mea Raluca Turcan a anunțat că la Ministerul Muncii se merge pe 3 direcții de schimbare: serviciile integrate, pregătire și angajare resursă umană de specialitate – investiții prin PNRR. În Planul Național de Redresare și Reziliență sunt alocați 50 milioane euro pentru infrastructură socială pentru copii aflați în stare de vulnerabilitate. Alți 50 de milioane de euro vor fi investiți în reforma sistemului de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi, în modernizarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi – 150 de servicii comunitare (centre de zi, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu şi locuinţe protejate). De asemenea, va fi creată infrastructură socială nouă pentru persoanele cu dizabilităţi – 35 de servicii comunitare: centre de zi, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu şi servicii de asistenţă şi suport.
Da, este nevoie de investiții pentru a-i ajuta pe cei vulnerabili să se simtă protejați, să li se ofere șanse pentru o altfel de viață. Voi susține toate aceste proiecte de investiții, pentru că îmi doresc să demonstrăm ca statul nu lasă pe nimeni în urmă.
Mara Calista Deputat – PNL Neamț