Deputat Mara Calista: „Implicăm copiii în procesele decizionale din administraţia publică centrală şi administraţia publică locală!”

Implicăm copiii în procesele decizionale din administraţia publică centrală şi administraţia publică locală! Am votat astăzi pentru adoptarea legii pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea condiţiilor necesare participării copiilor în procesele decizionale din administraţia publică centrală şi administraţia publică locală.

Potrivit proiectului, anual, începând cu anul 2025, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, vor organiza anual, cel puţin o serie de consultări cu copiii.

Instituţiile vor planifica un mecanism dedicat de consultări cu copiii în ceea ce priveşte temele de interes pentru aceştia ce va fi activat în funcţie de activităţile şi deciziile respectivei instituţii în măsura în care acestea sunt relevante pentru problematica drepturilor copilului.

Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, consiliile judeţene, instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora şi municipiile reşedinţă de judeţ vor posta, pe paginile proprii de internet, într-un limbaj accesibil pentru copii, prezentarea generală a instituţiei, precum şi obiectivele anuale privind activitățile dedicate prevăzute şi oportunităţile de implicare a copiilor.

Este important ca și cei mici să se implice activ, să învețe în mod plăcut ce înseamnă să contribui la binele comunității.

Mai multe detalii puteți citi aici.

Deputat Mara Calista

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cât costă rovinieta de la 1 octombrie

De astăzi, joi – 1 octombrie 2026, tariful pentru rovinietă se modifică, șoferii de autoturisme vor plăti rovinieta în funcție de durată și de norma de poluare a vehiculului. Noua grilă introduce tarife distincte pentru tipuri de mașini diferite: mașinile electrice, Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0. Tarifarea nouă se face după o directivă europeană, pe principiul „poluatorul plătește”.

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...