Deputat Marian Enache: “Stimularea şi încurajarea voluntariatului în România”

Voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană, indiferent de sex, etnie, rasă, religie, nivel de educaţie, situaţie economică, stare civilă, vârstă, convingeri politice etc., prin care aceasta îşi oferă talentele, energia şi timpul în folosul altora fără a primi o recompensă de natură financiară. Aceste acţiuni au potenţialul de a contribui la evoluţia şi dezvoltarea societăţii civile, cu un cost foarte mic sau aproape inexistent, forţa acestora fiind atenţia ce este acordată în mod gratuit pentru bunăstarea societăţii şi a aproapelui. Promovarea acestei solidarităţi reprezintă un prim pas spre crearea unui simţ mai accentuat al comunităţii şi, mai important decât atât, al umanităţii. În România există numeroase prejudecăţi în ceea ce priveşte voluntariatul. Majoritatea populaţiei este de părere că acest gen de contribuţie ar trebui adusă doar de cei ce sunt mai înstăriţi, nu şi de către cetăţeanul de rând. Printre alte prejudecăţi se numără legătura dintre voluntariatul din prezent şi munca patriotică pe care oamenii au fost nevoiţi să o depună în timpul regimului comunist, confuzia între voluntariat şi practica de specialitate, dar şi lipsa de informare privind conceptul de voluntariat şi practicarea acestuia. Conform studiului realizat de Uniunea Europeană în 2010, doar 14% din românii ce au fost intervievaţi erau implicaţi în acţiuni de voluntariat. În rândul tinerilor procentul este de 29%, cu o creştere de 50% comparativ cu anul 2004, în care se înregistrase 13%. Începutul voluntariatului în România a avut loc în anul 1990, atunci când organizaţiile nonguvernamentale internaţionale, precum Peace Corps sau Voluntary Service Overseas, au început plasarea de voluntari străini în România. În acelaşi timp, alte organizaţii îşi deschideau filiale în ţară, astfel dând startul mobilizării românilor în acest domeniu. În anul 1997 apar primele centre de voluntariat deschise cu sprijinul UE, prin intermediul programului PHARE. În acelaşi an, organizaţia Pro Vobis devine primul centru de voluntariat independent din România. Anul 2001 este declarat de către Naţiunile Unite Anul Internaţional al Voluntariatului şi se adoptă Legea voluntariatului, care ulterior a fost modificată în anul 2002 şi în 2006. Tot în anul 2002, este organizată prima ediţie a Săptămânii naţionale a voluntariatului şi Ziua Internaţională a Voluntariatului – 5 decembrie. Domeniile în care o persoană se poate implica în calitate de voluntar sunt numeroase, printre care se află: ajutor de urgenţă, ajutor umanitar, dialog intercultural, tineret şi sport, cultură şi artă, informare europeană, minorităţi, conservarea patrimoniului, dezvoltare rurală sau urbană, programe antidrog, informarea tinerilor, cooperare regională, sănătate, educaţie, antidiscriminare, dizabilitate, protecţia mediului şi a animalelor, rolul activ al femeii, şanse egale pentru toţi, integrare socială, drepturile copiilor, protecţie civilă etc. Astfel, în pofida unei arii atât de extinse de domenii în care cetăţenii pot activa, totuşi există o anumită reticenţă atunci când vine vorba de voluntariat. Beneficiile, deşi nu de ordin material, sunt multe şi de o importanţă deosebită: dobândirea experienţei de muncă; dobândirea unor competenţe generale, cât şi specifice; contribuţia la dezvoltarea comunităţii şi a înţelegerii problemelor acesteia; responsabilizare şi dobândirea încrederii de sine; ocazia de a ajuta oameni mai puţini norocoşi; reorientarea în carieră prin testarea abilităţilor; un stil de viaţă mai activ şi o viaţă socială mai dinamică; deprinderea lucrului în echipă. Printre cele mai importante organizaţii de voluntariat prezente în România se află: GreenPeace România, care se ocupă cu domenii precum schimbări climatice, protecţia pădurilor etc. Serviciul European de Voluntariat, cu programul Tineret în Acţiune, şi Crucea Roşie, cu programe precum Banca de Alimente, Tinerii – actori ai schimbării, Fii generos! Ajută o familie de sărbători! etc. În concluzie, este evidentă necesitatea adoptării unei strategii pentru stimularea şi susţinerea activităţilor de voluntariat din România ca politică publică oficială, cât şi implementarea unor sisteme de finanţare, de încredere şi stabile. Pe lângă acestea, de asemenea necesare vor fi mecanismele de măsurare a impactului acestor acţiuni atât pentru individ, cât şi pentru societate, rezultatele favorabile fiind, cu siguranţă, nelipsite.

Deputat Marian ENACHE