0:00

Deputat Liviu Harbuz: “Introducerea accizei la combustibili – un element pozitiv în consolidarea bugetului”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Majorarea accizei la motorină şi benzină, de la 1 aprilie, cu 7 eurocenţi pe litru a născut discuţii, multe neargumentate, cum ar fi cele ale partidelor din opoziţie, care uită să spună de câte ori şi în ce procente majore, greu suportate de români, au mărit preţul la combustibili în anii lor de guvernare. Argumentele mele pro majorare acciză fac apel la raţiune, bun-simţ şi expertiza specialiştilor din domeniu. Primul, majorarea este inclusă ca sursă în bugetul aprobat pentru 2014, deci nu poţi dărâma temelia pentru că se prăbuşeşte construcţia şi nu vom mai avea bani pentru spitale, şcoli şi autostrăzi. Fără o infrastructură comparabilă cu cea din ţările Europei nu vom atrage investiţii şi investitori, nu vom avea dezvoltare economică, nici turismul nu va fi atractiv, şi fără acestea nu vom avea resurse bugetare, plătitorii de taxe şi impozite fiind cei care ţin pe umeri progresul, alături de fondurile europene pe care le putem atrage prin proiecte.

Apoi, valoarea resimţită la buzunar, pentru orice om de bună-credinţă, este suportabilă, deoarece majorarea accizei va avea ca efect creşterea preţului carburanţilor cu 0,41 lei/litru. Potrivit calculelor, acciza pe carburanţi trebuia să aducă la buget circa 2,5 miliarde lei, iar prin amânarea aplicării ei se vor colecta numai două miliarde de lei. Repet, introducerea accizei de 7 eurocenţi la benzină şi motorină, începând cu 1 aprilie, a fost agreată cu FMI şi fără de aceasta nu s-ar fi aprobat bugetul pe acest an.

Odată cu validarea programului cu FMI s-a operat şi validarea bugetului pe 2014, lucru foarte important nu doar pentru credibilitate, dar şi pentru dobânzi reduse pe pieţele internaţionale, accesibilitate şi economii la cheltuielile bugetare, spun experţii BNR. Efectele pozitive sunt trecute cu vederea de contestatari. Premierul Ponta a precizat că banii din acciza pe carburant vor fi direcţionaţi către buget şi de acolo spre infrastructură, cofinanţarea proiectelor europene de infrastructură şi proiectele din bugetul naţional. Cheltuielile pentru infrastructura rutieră sunt mai mari decât veniturile pe care le luăm din acciză, dar acestea pot să asigure pentru anii care urmează cofinanţările necesare pentru Programul Operaţional Sectorial Transporturi.

Celor care nu vor sau nu pot să accepte strategii corect şi articulat ancorate în realitate, le reamintesc şi măsurile de corecţie propuse. Ministrul finanţelor a avut o serie de negocieri cu transportatorii rutieri pentru identificarea unor măsuri de sprijin pentru transportatorii licenţiaţi. Măsura vizată este posibilitatea recuperării unei părţi din acciza suplimentară la carburant. Măsurile fiscale avute în vedere trebuie să păstreze competitivitatea transportatorilor şi, pe de altă parte, să combată concurenţa neloială şi evaziunea fiscală. Se are în vedere o ordonanţă prin care transportatorii corecţi, cei care au facturi, să-şi poată recupera, trimestrial, o parte din acciza pe care o aplicăm de la 1 aprilie.

Cei care fac evaziune fiscală nu au cum să recupereze, pentru că probabil nici nu plătesc toate taxele şi pe aceia trebuie să-i combatem. Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii va compensa creşterea accizei pentru motorina utilizată în agricultură, fermierii urmând să primească prin rambursare în jur de 1,8 lei pe litru, începând cu trimestrul al doilea din 2014. Ministerul Agriculturii subvenţionează 94% din valoarea accizei pe care preţul motorinei de la pompă o conţine.

Dacă vrem să avem nivel de trai şi servicii ca-n ţări dezvoltate trebuie să acceptăm că doar prin colectare de taxe şi impozite vom avea resurse de dezvoltare, investiţii şi servicii de calitate, salarii şi pensii decente. Din această perspectivă şi pentru că s-au făcut multe speculaţii fără acoperire, experţii Guvernului Ponta dau asigurări că impozitul pe profit va rămâne la 16%, stabilitate ce trebuie să încurajeze investitorii.

Cota unică va fi menţinută la 16% pe tot parcursul acestui an, dar din 2015 s-ar putea păstra doar pentru companii, în timp ce pentru populaţie se va reveni la cota progresivă, ca soluţie de relaxare fiscală, prioritatea în politica Guvernului Ponta. Trebuie să ne impunem strategii de protecţie socială cu ţinte cât mai înalte, cum ar fi reducerea cu 5% a CAS la angajator sau menţinerea reducerii TVA la pâine, dar care să nu pericliteze mediul economic şi planurile investitorilor. Continuitatea şi stabilitatea măsurilor fiscale propuse şi aplicate de Guvernul Ponta au contribuit la creşterea economică înregistrată anul trecut.

Salut şi susţin noul program al Guvernului Ponta, rezumat astfel: lărgirea bazei de impozitare, impozit diferenţiat, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale şi scăderea TVA la 19%, dacă este posibil. Consecinţele sunt pozitive: mediul de afaceri are condiţii pentru investiţii şi dezvoltare, bugetul va avea resurse de colectare, iar politica fiscală a Guvernului Ponta nu va fi împovărătoare pentru cetăţeni.

Deputat Liviu HARBUZ
FOTO: www.liviuharbuz.ro

Articolul precedentAgrosuind Com SRL Bașta / Modernizare din temelii cu fonduri europene
Articolul următorDeputat Cătălin Drăgușanu: “Munca la negru” – efect negativ asupra societăţii româneşti