Criza economică şi financiară a condus la creşterea numărului de români care desfăşoară activităţi lucrative fără forme legale. Statisticile în sectorul informal, care cuprinde societăţile neînregistrate sau angajaţii fără contracte de muncă, sunt îngrijorătoare: peste două milioane de persoane din totalul salariaţilor.
Spre exemplu, din datele oferite de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, în primele 8 luni ale anului 2013, 234 de persoane, după ce au fost depistate, au declarat că prestează servicii fără a avea încheiate forme legale de angajare. Însă numărul real este mult mai mare. Mulţi lucrători nu doresc să admită că lucrează la negru şi totodată nu au curajul să îşi ceară drepturile de la angajator, de teamă de a nu-şi pierde locul de muncă.
Totuşi, consecinţele muncii la negru nu se răsfrâng doar asupra lucrătorilor, ci şi asupra statului. În primul rând, munca la negru privează guvernele de resurse financiare considerabile care ar putea fi alocate către domenii insuficient acoperite, cum ar fi sănătatea sau educaţia. Experţii atrag atenţia asupra faptului că statul român înregistrează anual pierderi de aproximativ 18 miliarde de euro din evaziunea fiscală. În al doilea rând, desfăşurarea de activităţi lucrative fără forme legale implică faptul că lucrătorii sunt obligaţi să suporte abuzurile comise de angajator:
- salarii mici, de cele mai multe ori sub nivelul minim pe economie;
- lipsa unei date fixe a remuneraţiei;
- absenţa unui program de lucru fix;
- privarea de anumite sporuri pentru vechime sau pentru condiţii de muncă grele.
În plus, în lipsa unui contract individual de muncă, lucrătorii nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, de asigurare de sănătate, de dreptul la un concediu de odihnă sau la indemnizaţie pentru creşterea copilului şi, nu în ultimul rând, sunt privaţi de dreptul de a avea acces pe piaţa creditelor bancare.
Este necesar ca România să elaboreze şi să implementeze politici care să descurajeze acest flagel şi să reducă implicaţiile sociale negative ale acestuia. Un prim pas pentru îndeplinirea acestui obiectiv ar fi un control mai acerb din partea inspectoratelor teritoriale de muncă, adoptarea unor sancţiuni mai dure, dar şi implementarea unor măsuri eficiente care să încurajeze lucrătorii la negru să raporteze abuzurile sau presiunile exercitate de angajatori. (Deputat Cătălin DRĂGUŞANU)
