Cred că nu exagerez cu nimic atunci când afirm, la fel ca şi o mare parte dintre români, că şcolarii din ţara noastră sunt printre cei mai stresaţi din Europa. Spun asta gândindu-mă că există concursuri şcolare, testări, examinări, olimpiade începând de la cea mai fragedă vârstă până târziu, la terminarea studiilor. Am impresia că experţii educaţionali se întrec în a inventa şi a pune în practică cele mai surprinzătoare întreceri şcolare. Există, astfel, concursuri şcolare pentru clasa pregătitoare (cu recomandări bibliografice şi manuale special concepute), concursuri pentru învăţământul primar, teste şi olimpiade pentru clasele a II-a, a V-a şi a VI-a, teze, referate, participări obligatorii la forumuri, dezbateri, ateliere, ca să nu mai vorbim de numeroasele concursuri vocaţionale, artistice şi sportive. La noi se caută din timp doamnele învăţătoare cu rezultate bune pentru copiii de clasa I, dar multe dintre acestea sunt cele care îi solicită mai tare pe elevi cu tot felul de teme suplimentare din caiete speciale. Cum altfel să-ţi faci o carte de vizită beton, valabilă şi pentru următoarea serie? Să ne reamintim cum stau lucrurile în sistemul educaţional european.
În Finlanda, ţara cu cel mai performant sistem educaţional din lume, testele se dau doar elevilor din clasele mari şi sunt concepute în aşa fel încât să nu-i ierarhizeze sau să-i descurajeze pe copii. Nu există liste cu notele primite la evaluările naţionale, nici cu admis/respins, aşa cum nu există nici elevi de nota 4 sau de 10. Nu există şcoli slabe sau şcoli pentru elite, toţi copiii au dreptul la o educaţie egală şi nu trebuie să rămână în afara şcolii din diverse motive.
Contrar aşteptărilor, finlandezii nu şi-au propus niciodată să fie printre primii în educaţie, prin urmare spiritul concurenţial nu se face resimţit în societatea lor. Absenţa confruntărilor pe care le presupune competiţia este benefică atât pentru progresul individual, cât şi pentru calitatea relaţiilor interumane.
În şcolile finlandeze, copiii, părinţii şi profesorii nu se află într-o goană nebună după premii, titulaturi sau diplome de merit. Părinţii ştiu că la orice şcoală îşi dau copiii ei vor beneficia de aceeaşi calitate a educaţiei. Asta şi pentru faptul că profesorii sunt apreciaţi şi bine remuneraţi, bucurându-se de o foarte mare încredere din partea autorităţilor şi a familiilor elevilor.
În Finlanda învăţământul este descentralizat, nici măcar nu există inspectori şcolari. Miniştrii nu se schimbă mai devreme de 4 ani, ei sunt aleşi doar din rândul tehnocraţilor, fără amestecul factorului politic. Niciun ministru nu are voie să schimbe ceea ce a făcut predecesorul său, ci să completeze şi să continue activitatea de până la el. Altfel spus, la finlandezi nu se modifică Legea educaţiei după bunul-plac al fiecărui ministru, aşa cum se întâmplă prin alte locuri. Urmând modelul finlandez, n-ar strica deloc ca reforma românească să aibă în vedere o aerisire a programelor şcolare, o selecţie strictă şi înţeleaptă a conţinuturilor de învăţare, o valorizare corectă a cadrelor didactice, dar mai ales o mai mare atenţie acordată elevilor, pentru care şcoala s-a făcut atât de grea!
Deputat Ioan MUNTEANU
