Un deputat din Parlamentul României este urmărit penal după ce și-ar fi lăsat oile să pască pe terenul altei persoane. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au făcut public numele parlamentarului, dar au precizat că este vorba de un teren din localitatea Gura Văii, comuna Girov, din județul Neamț. Prejudiciul produs prin infracțiune se cifrează la 5.000 de lei.

oi„La data de 13 aprilie 2024, în jurul orelor 19.00-20.00, timp de aproximativ 30 de minute, în timp ce se afla pe raza satului Gura Văii, com. Girov, jud. Neamț, desfășurând activități de pază a unei turme de ovine, cu intenție și fără drept, inculpatul a distrus cultura de lucernă și trifoi, pe o suprafață de 640 metri, prin acțiunea de introducere a turmei de ovine pe care o deține, pe această suprafață de teren, aflată în proprietatea unei persoane vătămate și în folosința altei persoanei vătămate, provocându-le acestora un prejudiciu în cuantum de 5.000 lei reprezentând lipsa nutrețului specific primei recoltări de primăvară (aproximativ 30 de baloți de lucernă, în greutate de aproximativ 400 kg, fiecare, la un preț al balotului de aproximativ 200 lei)”, anunță Parchetul General.

Pe 2 iulie procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de deputat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. La 3 iulie i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică, data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale, fiind pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea de distrugere.

ciocan justitie„Menționăm că inculpatul, în calitate de deputat în Parlamentul României, beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii politice, aspect reglementat de dispozițiile art. 20 – 22 din Legea nr. 96/2006 și art. 72 din Constituție. Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviințarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor”, mai arată sursa citată care precizează că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție. (G.S.)

Articolul precedentPeste 8 ani de închisoare pentru un accident mortal
Articolul următorACTUALIZARE Un șofer a intrat cu mașina într-un cap de pod după ce a fost înțepat de o albină
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.