0:00

Deconturi de 11 milioane de lei pentru nemțenii care s-au tratat în străinătate, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCAS Neamț a plătit aproape 11 milioane de lei în primele nouă luni din acest an, pentru nemțenii care s-au tratat în străinătate, majoritatea cazurilor fiind pacienți care au decontat serviciile medicale în baza cardului european de sănătate. ”Începând de anul trecut, cardul european de sănătate are un an de valabilitate și acoperă serviciile de urgență. În caz de pierdere, furt sau deteriorare, asiguratului i se eliberează un certificat provizoriu. În primele 8 luni din 2016, am eliberat 2.836 de carduri. Până la 31 august, am făcut deconturi de 10.067.000 lei, iar în septembrie acestea se apropie de un milion de lei. Cele mai multe – 5,7 milioane – sunt către Italia, fiind urmate de Germania, Franța și Austria. Cele mai multe deconturi sunt în baza cardului european de sănătate”, a spus Marieana Atomulesei, șefa CAS Neamț, în cadrul Colegiului Prefectural de joi, 29 septembrie.

Începând cu anul 2007, asigurații români pot solicita cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS), care le dă dreptul la asistență medicală în caz de urgență, în timpul şederii temporare (deplasare pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp de cel mult 6 luni) pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţiei Elveţiene.

Cardul se eliberează la cerere, în baza unei solicitări în scris și a copiei după actul de identitate, acte care se depun de asigurat la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află. Cardul se eliberează în maxim 7 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. „Dacă în 2012 am avut deconturi de 1.354.000 lei, în 2013 s-a ajuns la 3.110.000 lei, în 2014 la 7 milioane, iar în 2015 la peste 8 milioane. Se observă o evoluție ascedentă, pe care ne-o explicăm prin libertatea de circulație. Apar probleme atunci când persoana își pierde calitatea de asigurat, chiar dacă are cardul încă valabil. Dacă beneficiază de servicii medicale în acea perioadă, noi suntem obligați să le decontăm statelor respective, dar, după aceea, trebuie să ne îndreptăm în instanță pentru recuperarea sumelor de la persoană sau de la familie, dacă persoana a decedat și familia a făcut succesiunea”, a adăugat șefa CAS Neamț.

Andreea AMARIEI

Articolul precedentCulmea justiţiei: Poliţist ameninţat cu “un rău viitor”!
Articolul următorTraficant de droguri condamnat 14 ani, reţinut la Albiţa
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.