romanCa urmare a deciziei companiei județene Apa Serv de raționalizare a consumului de apă în municipiul Roman, astăzi, 28 noiembrie, la Primăria municipiului Roman, a fost convocat de îndată Comitetul Local pentru Situații de Urgență”, informează instituția, într-un comunicat de presă.

Membrii Comitetului au luat la cunoștință imposibilitatea asigurării apei potabile în Mmunicipiul Roman de către compania județeană Apa Serv. Cu unanimitate de voturi, s-a adoptat decizia de a se solicita Apa Serv să demareze în regim de urgență lucrările pentru asigurarea unui nivel optim a apei în captarea Pildești-Simionești. De asemenea, furnizorul de apă va solicita emiterea autorizației de construire în albia râului Moldova și va întocmi documentațiile necesare până la finalizarea lucrărilor”, se arată în comunicat.

Încă din primăvara acestui an, am făcut demersuri către Apa Serv și Apele Române pentru realizarea de lucrări care să elimine pericolul imposibilității alimentării cu apă în mod continuu a orașului. S-au realizat de către reprezentanții Apelor Române lucrări de regularizare a cursului râului Moldova, dar, din păcate, acestea nu au fost suficiente. Municipiul Roman nu este alimentat direct din râul Moldova, ci din puțurile (pânza freatică) din zona captării Pildești-Simionești. Acum, sunt necesare efectuarea de urgență a unor lucrări de decolmatare a unui canal, astfel încât nivelul hidrostatic din puțuri să revină la normal și să permită alimentarea orașului la presiune optimă, pentru ca fiecare cetățean să beneficieze de acest element absolut esențial al vieții. Specialiștii nu pot estima, la acest moment, dacă și această intervenție va rezolva în totalitate problema nivelului apei din puțuri, dar este de datoria companiei județene Apa Serv să caute continuu soluții, pentru ca romașcanii să aibă apă la robinete și ziua, dar și pe timpul nopții”, a declarat primarul Lucian Micu.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Roman va informa în regim de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și solicită sprijin pentru ca municipiul Roman să fie alimentat cu apă în mod continuu. (ZCH News)

Articolul precedentAsistentă medicală judecată pentru corupție – ”ajutată” de un preot
Articolul următorFacere de bine cu produse la limita expirării, comentarii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.