0:00

Decembrie, lună culturală la Târgu-Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Primăria Târgu-Neamț va organiza, în decembrie, mai multe activități culturale. Pe 6 decembrie se va deschide Târgul de Crăciun, ce va avea loc în Piața „Adormirii Maicii Domnului”, în cadrul căruia se va organiza un concurs de ornat brăduți. În aceeași zi, la ora 16, se va deschide oficial Orășelul Copiilor, concomitent cu aprinderea luminilor și ornamentelor din oraș și parcuri. Va urma un recital de cântece de iarnă, după care vor fi împărțite cadouri copiilor prezenți. În aceeași zi se va inaugura și patinoarul artificial din Parcul Central.

În perioada 13-15 decembrie, vor avea loc manifestările dedicate Zilelor „Ion Creangă”, în care se vor regăsi întâlniri și momente artistice la Casa marelui povestitor, dar și un simpozion Junimea, chiar în prima zi, cu comunicări științifice susținute de profesorul Constantin Parascan sau părintele arhimandrit Mihail Daniliuc. În cadrul manifestărilor, vor avea loc și lansări de carte. Vor onora cu prezența Zilele „Ion Creangă” și patru scriitori din Republica Moldova. În ultima zi vor fi premiați elevii care au participat la concursurile de creație literară organizate în cadrul acelorași manifestări. De asemenea, va fi invitat și scriitorul Adrian Alui Gheorghe care-și va lansa cartea „Urma”, în tandem cu un concert susținut de Corala „Basil Anastasescu” și Ansamblul „Prometeu” din Republica Moldova. Pe 14 decembrie va fi oficiată slujba de pomenire a scriitorului Ion Creangă și a familiei sale, slujbă ce va avea loc la Biserica „Sf. Nicolae” din Humulești. Trupa „Luceafărul” din Iași va participa și ea la Zilele „Ion Creangă” cu piesa „Capra cu trei iezi”. Pe 15 decembrie, în ultima zi se va organiza o excursie pe traseul Târgu-Neamț-Iași oferită elevilor premiați la concursul de creație literară. Spre seară, la restaurantul Casa Arcașului , va fi organizat un spectacol de Crăciun, intitulat „Zvon de clopoței”.

Pe 22 decembrie va avea loc un concert de colinde în Grădina Publică unde se vor oferi cadouri copiilor. Pe 31 decembrie , la ora 23 primarul Daniel Harpa și reprezentanți ai Consiliului Local vor sărbători intrarea în anul 2014, participând la o slujbă religioasă de la Biserica „Adormirii Maicii Domnului”, iar de la ora 23.30 târgnemțenii care au ales să sărbătorească Revelionul în centrul orașului vor avea parte de un spectacol folcloric oferit de Ansamblul „Ștefan Vodă” din Chișinău, dar și un concert susținut de renumita formație locală „Cardinal”. Totul se va încheia cu un foc de artificii. (C.T. STURZU)

Articolul precedentÎn decembrie, declaraţiile fiscale se depun mai devreme
Articolul următorDans și voie bună, de Ziua României, la Vânători-Neamţ