Câtă vreme USL-ul asigura majorități stabile aproape peste tot în țară, nimeni de la PSD nu și-a pus problema primarilor din opoziție care mergeau și cereau voturi pentru partidul dlui. Dragnea. După ruperea USL și pierderea majorităților în consilii județene și locale, sub presiunea prezidențialelor, Dragnea s-a hotărât să dea posibilitatea președinților de consilii județene, primarilor, consilierilor de tot felul să treacă în mod oficial la alte partide decât cele în care au fost aleși. În acest fel s-ar rezolva problema majorităților și s-ar putea deosebi bobul de neghină. De exemplu, în Neamț, ar fi interesant de văzut în ce partid va fi Gheorghe Ștefan până la urmă. Sau Dragoș Chitic, ca să dăm un alt exemplu. Sau ce se va întâmpla cu consilierii județeni ai PP-DD, ce se va întâmpla cu primarii liberali care s-au dus și nu prea la PSD sau ce se va întâmpla cu Laurențiu Leoreanu. Practic, pentru 2 săptămâni, s-ar legaliza migrația politică, după care legea și-ar reintra în drepturi, de data aceasta bine păzită de PSD.
”90% dintre primarii care se gândesc să plece deja sunt trecuți la unii sau la alții. Au probleme cu consilierii locali din localitatea respectivă, deja cetățenii au început să simtă asta. Cui folosește perpetuarea acestei stări extrem de complicate și confuze? Nimănui. Eu sunt sigur că vor fi destui primari care se vor duce la PMP, la PLR, primari care s-ar putea să vină la PSD, sunt primari care s-ar putea să se ducă la PNL, la PDL. Este o forfotă foarte mare în rândul primarilor și nu este vina lor, dar trebuie să le dăm această posibilitate”, și-a argumentat Liviu Dragnea ideea de ordonanță de guvern.
Primarii spun că…
… în esență, ideea nu e rea, că nu e corect ca un ales local să fie pedepsit cu pierderea mandatului dacă schimbă partidul, în timp ce parlamentarul nu pățește nimic pentru o ”abatere” similară. Ionel Ciubotaru, de exemplu, primarul de Roznov, este unul din cei care pledează pentru egalitate cu parlamentarii: ”Cred că nu trebuie să fie limitată, ci nelimitată, ca la parlamentari. Sunt aleși și unii, și alții, așa că nu trebuie să aibă bariere în față, nici unii, nici alții. Este o nedreptate care se face aleșilor locali. Și unii și alții sunt aleși, iar parlamentarii au prea multe drepturi. Deocamdată, nu știu la ce partid am să merg”. Ioan Duminică, primarul comunei Oniceni: ”Din punctul meu de vedere, este o inițiativă bună. Eu știu unde se bate, dar nu pot să spun că este vorba de partidul meu. Oricum, apreciez ca bună ideea, pentru că senatorii și deputații au mai multe drepturi. Mai clar, unii au, alții nu au!”
Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun, consideră că inițiativa e menită să fortifice PSD: ”Este o decizie normală. Eu nu am câștigat funcția de primar ajutat de partid. Nu trebuie să rămânem iobagi la un partid sau altul. Decizia este firească, pentru că vor să facă din PSD un super partid. Nu știu dacă după plecări vor mai rămâne primari prin celelalte partide…”
Iosif ȘOICAN, primarul PSD de la Doljești, spune că nu comentează: ”Nu am ce comenta. Eu rămân constant principiilor mele și nu mă schimb. Pentru comuna mea, este mai bine așa cum este acum, mai ales în Consiliul local”.
Liviu Cristian Ploșniță, primarul de Bahna, e mai îngrijorat de cât va mai rămâne pentru primarii pur-sânge PSD după valul de primari ”de import”: ”Nu m-am consultat cu nimeni pe această temă, iar eu merg pe linia mea dreaptă. Însă la împărțirea ciolanului va fi mult mai greu, pentru că bucățile care se vor tăia vor fi din ce în ce mai mici. Oricum, eu am fost și rămân pe pozițiile PSD”.
Bogdan Sebastian Țarălungă, de la Războieni: ”Fără comentarii! Este libertatea fiecăruia de a se duce la orice partid vrea. Nu mi se pare corect ca parlamentarii să aibă acest drept, iar aleșii locali – primari, consilieri locali și județeni, nu!”.
Liderii de partide spun că…
… este, practic, doar o formalitate, un demers oarecum inutil în condițiile în care un primar, chiar legat de glie fiind, reușește să slujească alt partid dacă așa vrea. Deputatul Mihaela Stoica, de la PMP, spune că scopul lui Dragnea este clar: să crească puterea PSD, date fiind prezidențialele iminente: ”Ordonanța asta este degeaba. Pentru că și acum, în condițiile legii actuale, primarii acționează cum vor ei și slujesc ce partid vor ei, chiar dacă legea le interzice asta și își pierd mandatul dacă pleacă la alt partid. Lucrurile sunt simple: dl. Dragnea încearcă să atragă cât mai mulți primari de partea PSD. Faptul că pune asta într-o ordonanță nu face decât să confirme o realitate deja existentă. Iar realitatea este că orice primar poate lucra oricum și oricând în favoarea oricărui partid dorește. Susținerea dlui Emil Boc, primarul Clujului, pentru candidatul PMP este o dovadă în acest sens. Și la Piatra Neamț, și peste tot”.
Deputatul Ioan Munteanu, pe de altă parte, deși lider PSD și cu o putere de convingere demonstrată în atragerea multor primari din Neamț de la alte partide spre social-democrație, consideră că anunțul lui Dragnea este ușor confuz și mai degrabă îngrijorător: ”Eu pot să vă spun că am stat deja vorbă cu câțiva primari, o parte din cei care au revenit la PSD după ce au fost pe la alte partide. Pe ei i-ar avantaja această lege. E discutabil, totuși, fiindcă, dacă se face, înseamnă că legea poate fi schimbată în orice moment, în funcție de cum este avantajată majoritatea, în funcție de interesele majorității. Deși, ca să fiu sincer până la capăt, primarii tot pentru ce partid vor ei lucrează. Este o bâlbâială întreagă cu ordonanța asta. Iar eu n-am înțeles de ce să-și producă efectele doar 15 zile. Eu cred că ar trebui să plecăm de la alt argument – să îi tratăm pe toți aleșii la fel, indiferent că sunt primari, președinți de consilii, consilieri locali sau județeni ori parlamentari. Să avem aceeași unitate de măsură pentru toți, fiindcă așa cum e acum este nedrept față de aleșii locali”.
Ciprian Șerban, consilier județean și președinte PP-DD Neamț, e mai rezervat: ”Este prematur să comentăm acum. Cred că cel mai bine este să așteptăm să vedem dacă va fi dată ordonanța și care va fi conținutul acesteia”.
Ion Asaftei, președintele PLR Neamț: „O asemenea măsură nu ar face decât să poziționeze în mod firesc aleșii locali față de dorința lor de a trece oficial la partidul pe care îl simt că îi reprezintă. În al doilea rând, această măsură ar pune în sfârșit pe picior de egalitate mișcările politice de la nivel național, ale deputaților și senatorilor, cu ale aleșilor locali”. (Ceahlăul)
poate ati uitat ca dragnea a facut sa voteze si mortii asa ca corectitudinea e la ea acasa cu acest interlopp politic de doua parale.