0:00

Datori vânduţi, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* Consiliul Județean Neamţ are un grad de îndatorare de 23%

* Primăria Piatra Neamț nu mai poate contracta credite, având un grad de îndatorare de 53,54%

* Romanul este îndatorat cu 20%

* gradul de îndatorare de la Primăria Târgu Neamţ este de 50%

 Potrivit unui document oficial al Ministerului Finanţelor,  4 oraşe reşedinţă de judeţ şi 8 consilii judeţene au depăşit la nivelul anului 2013 gradul de îndatorare de 30% care permite contractarea unor noi credite rambursabile sau garantarea unor împrumuturi. Soldul creditelor contractate direct de cele 41 de judeţe şi 40 de reşedinţe de judeţ se ridica, la sfârşitul anului trecut, la 5,8 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro). Astfel, 30 de consilii judeţene au un serviciu al datoriei în acest an sub 30% din veniturile luate în calcul, județul Neamț aflându-se printre ele.

CJ Neamţ: 23%

Conform datelor venite de la direcția de Buget Finanțe a CJ Neamț, raportat la venituri, județul Neamț are până la această dată un grad al îndatorării de 23%. Între datoriile contractate direct se numără două credite la BCR și Exim Bank, contractate pe o perioadă de 20 de ani, cu scadență în 2025 și respective 2027, credite a căror valoare se ridică la 15,34 milioane de lei și 40 de milioane de lei, bani ce au fost împrumutați pentru investiții la rețeaua de drumuri. Procentul de 23% – grad de împrumutare este completat de o garanție, în valoare de 6,5 milioane de lei, datorie garantată pentru Apa Serv, societate la care CJ Neamț este acționar majoritar.

Primăria Piatra Neamţ: interzis la credite

 Nu același lucru se poate spune și despre orașul reședință de județ, Piatra Neamț fiind în topul orașelor care nu mai pot contracta credite. Gradul de îndatorare al municipiului este, conform datelor Ministerului de Finanțe, de 53,54% ceea ce înseamnă 240,88 milioane de lei.

Datori vânduţi, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Primăria Roman: 20%

Comunitatea locală romașcană este datoare la bănci, dar nu datoare vândută spune conducerera Primăriei.Gradul de îndatorare este sub 20%. În iunie 2011, Primăria Roman s-a împrumutat cu 7,280 milioane de euro. În plus, administrația locală mai are de achitat un împrumut în 2007, pe vremea primarului Dan Cărpușor – de 4 milioane de euro, ce se va încheia în 2020. Încă un credit este pentru asigurarea iluminatului public, cu Luxten, care se va lichida luna viitoare. Chiar dacă primarul Laurențiu Leoreanu recunoaște că în 2013 nu au curs banii în visteria locală, acesta spune că nu sunt probleme pentru achitarea ratelor și a dobânzilor pentru împruturi.

Creditul din 2007 a fost contractat pentru modernizarea a două segmente din Pietonal, pentru lucrările la Centrul de Primiri Urgențe de la Spital și pentru modernizarea unor străzi. În 2008, Primăria Roman mai lichidase un credit, de 200.000 de dolari, luat în 2003, pentru repararea a 5 străzi:  Cuza Vodă, Republicii, Bogdan Dragoș, Bucovinei și Strada Nouă.

Ultimul credit bancar este luat pe 15 ani și a fost contractat pentru cofințarea proiectelor europene. În măsura în care banii din rambursări se vor întoarce, municipalitatea va mai avea la dispoziție circa două milioane de euro, bani care ar putea fi utilizați, dacă Ministerul Economiei va da avizul, pentru reabilitarea termică a blocurilor.

Datori vânduţi, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Primăria Târgu Neamț: 50%

Primarul Daniel Harpa a preluat odată cu instalarea sa în funcție,  240 de miliarde de lei datorii din acel credit bancar luat în 2006, bani  despre care afirmă că n-au fost împrumutați pentru investiții sau cofinanțarea unor proiecte, ci pentru pavele, achiziții de utilaje etc. La această datorie, se mai adaugă și arieratele de aproximativ 80 de miliarde lei vechi, bani care au fost plătiți mai multor furnizori ce nu-și primiseră banii din lucrări efectuate. În urma acestor datorii, gradul de îndatorare a Primăriei Târgu Neamț este de 50%. „Am mai preluat și datoriile către furnizori care se ridică la suma de 80 de miliarde de lei, unele rămase de 5-6 ani. Apoi, mai avem și 10.000 de euro rată lunară celor de la ELBA Timișoara, de la care s-au cumpărat în mandatul fostului primar lămpi stradale. Mai avem de achitat până la anul”, a precizat edilul.

Ce impune legea

Unu din cinci consilii judeţene nu ar mai putea angaja credite rambursabile în acest an, întrucât a trecut de gradul maxim de îndatorare prevăzut de lege, limită depăşită doar de unu din zece oraşe reşedinţă de judeţ, deşi sumele atrase de cele din urmă sunt mai mari, reiese din datele Ministerului Finanţelor. Mai mult, Ministerul Finanţelor aminteşte că primăriile şi consiliile judeţene au obligaţia legală ca, pe întreaga durată a serviciului datoriei publice, să posteze pe pagina de internet a autorităţii administrativ-teritoriale gradul de îndatorare a respectivei unităţi, care se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat.

Potrivit legislaţiei, autorităţile administraţiei publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi numai cu avizul comisiei de autorizare a împrumuturilor locale. Unităţilor administrativ-teritoriale li se interzice accesul la împrumuturi sau să garanteze orice fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale (ratele scadente la împrumuturile contractate şi/sau garantate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie contractat şi/sau garantat în anul respectiv) depăşeşte limita de 30% din totalul veniturilor acceptate.

Irina CĂLIN

Claudia MATEI

Ciprian Traian STURZU

Articolul precedentMasonul de la Eurodidactica ne atacă spinarea şi articulaţiile
Articolul următorO noua carte semnată de Vasile Postolică: Incursiuni necesare matematicii didactice

1 COMENTARIU

  1. Sa traiasca domnul primar Pinalty care a indatorat orasul pt. lucrari de proasta calitate si proiecte aberante ! Este un „bun gospodar” pe banii opstii pt. ca nu are raspundere penala ! Poate se va schimba si legea care sa le permita celor ca el sa ajunga in puscarie pt.asa ceva.

Comentariile sunt închise.