Daniela Anencov, “actrița cu suflet și glas de copil”, acum în etate de 72 de ani, i-a încântat pe cei “mai mici și fideli fani” din Piatra Neamț, în 1969, cu ocazia unui spectacol, în care l-a avut partener de scenă pe celebrul Așchiuță. (A. MOISE)
“V-o puteți imagina pe Daniela fără Așchiuța? Desigur, nu! Așchiuță nu e numai un bun prieten al Danielei Anencov (acesta e numele complet al tinerei actrițe de la Teatrul «Ion Creangă» din București); odată cu trecerea timpului și… cu numeroasele apariții «în tandem» pe micul ecran, Așchiuță a împrumutat ceva din personalitatea fermecătoarei Daniela, devenind un alter-ego al prietenei sale. Așadar…
– Ce-ați fost… înainte de a fi prietena lui Așchiuță?
– Aș putea să înșir aici toate ipostazele devenirii mele; cred însă că n-am fost niciodată altceva decât… prietena lui Așchiuță!
– Cine v-a făcut cunoștință cu el?
– Ecranul de 45 mm, care bineînțeles a devenit apoi «locul nostru de întâlnire».
– Cum decurge «amiciția» dumneavoastră?
– Ne-am împrietenit din prima clipă și am rămas foarte buni prieteni și acum după cei 10 ani care au trecut…
– În momentul acesta sunteți – pur și simplu – asediată de copii care vă solicită autografe. Amabilitatea cu care-i tratați provine din dragostea pentru copii, sau… plăcerea de a vă copilări?
– Cred că din ambele motive! Nu trebuie neglijat nici specificul profesiei alese…
– Între aparitia la «tele» și cea pe scenă, pe care o preferați?
– Situația actorului aflat în fata camerei de luat vederi, lipsit de contactul direct cu spectatorii săi, este destul de dificilă. Numeroasele apariții la televiziune, contactul permanent cu copiii, m-au ajutat să-mi creez un fel de imaginație… «specială», care-mi permite să-mi imaginez – dincolo de lentile și reflectoare – ochi, sprâncene, urechi și moțuri ciufulite de copii… și câteodată îi aud chiar râzând…
– Ce ne puteți spune despre spectatorii dumneavoastră?
– Copiii sunt cei mai cumpliți spectatori pe care nu și-i dorește un actor; ei formează un public pe care nu-l poți «trișa», fiindcă intuiția și sensibilitatea lor detectează imediat ce e fals. Copiii nu te iartă nici atunci când ești mereu același, cu alte cuvinte, când joci «după tipar».
– Ce le transmiteți celor care n-au putut fi prezenți astăzi la întâlnirea cu dumneavoastră?
– Părinților și copiilor din județul Neamț – stop – cele mai bune gânduri – stop – semnează: Daniela!”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, miercuri 16 aprilie 1969)
