bisericabiserica

„Te descurajezi, mai ales pentru că nu îţi este cu putinţă să mergi la slujbele bisericeşti. E mai folositor pentru noi să renunţăm la părerile noastre şi să ne supunem voii lui Dumnezeu, care ne mântuieşte prin doctorii aspre. Bolile trupeşti se trimit pentru tămăduirea bolilor sufleteşti. Suferim acum mici neplăceri pentru că nu ne-am folosit de comoditătile vieţii evlavioase, atunci când am avut această posibilitate, ci ne leneveam şi nu voiam să ne lucrăm mântuirea din pricina slugărniciei înaintea oamenilor sau a propriei lipse de grijă pentru mântuirea sufletului; iar acum cu dreptate trebuie să purtăm greutăţile care ne-au cuprins, aducându-i mulţumire Domnului Atotbun, care se îngrijeşte pentru mântuirea noastră”. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

Articolul precedentO noua carte semnată de Vasile Postolică: Incursiuni necesare matematicii didactice
Articolul următorTVA de 9% la carne