„Am văzut multă milă de la Dumnezeu, deşi după faptele mele ar trebui mai degrabă să fiu pedepsit încă de aici, de pe pământ, precum şi după moarte. Dar Domnul îl iubeşte pe om cum nici nu ne putem închipui. Fericit păcătosul care s-a întors la Dumnezeu şi L-a iubit pe El. Cine urăşte păcatul, acela a urcat prima treaptă a scării cereşti. Când gândul nu-l mai îmboldeşte spre păcat, a urcat deja pe cea de-a doua. Iar cel care, prin Duhul Sfânt, a cunoscut iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu, a urcat pe cea de-a treia. Dar aceasta se întâmplă arareori. Ca să ajungem la iubirea lui Dumnezeu, trebuie să păzim tot ce a poruncit în Evanghelie Domnul. Trebuie să avem o inimă plină de milă şi nu numai să-i iubim pe oameni, ci să ne fie milă de fiece făptură, de tot ce a fost făcut de Dumnezeu. Ai văzut în pom o frunză verde şi ai rupt-o, fără să fie nevoie. Chiar dacă acesta nu e un păcat, totuşi mi-e milă şi pentru frunză; inimii care a învăţat să iubească îi este milă pentru orice făptură. Dar omul e făptura cea mai mare. De aceea, dacă vezi că s-a rătăcit şi se pierde, roagă-te pentru el şi plângi dacă poţi; iar dacă nu poţi, atunci suspină cel puţin pentru el înaintea lui Dumnezeu. Domnul iubeşte sufletul care face aşa, pentru că atunci el se aseamănă Lui”. (Cuviosul Siluan Athonitul)
